News Flash:

Municipiul Vaslui: “Ziua Eroilor – 25 mai” - FOTO

26 Mai 2017
1751 Vizualizari | 0 Comentarii
Joi, 25 mai, la Monumentul Eroilor “Penes Curcanul”, din Cimitirul Eternitatea Vaslui, au avut loc ceremonii militare si religioase, cu prilejul Zilei Eroilor.

La festivitatile dedicate omagierii Eroilor Romȃniei au participat prefectul Isabel BOGDAN, subprefectul Mircea GOLOGAN, reprezentanti ai autoritatilor locale si judetene, ai unitatilor militare, ai institutiilor publice si ai organizatiilor nonguvernamentale, veterani de razboi, cadre militare ȋn rezerva si ȋn retragere, precum si profesori si elevi din municipiul Vaslui.

Manifestarile au debutat cu salutarea drapelului de lupta si intonarea Imnului de stat al Romȃniei, dupa care a urmat un moment de reculegere, ȋn semn de recunostinta pentru toti cei care si-au pierdut viata pe cȃmpul de lupta, pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Ulterior, a fost oficiat un serviciu religios si au fost rostite alocutiuni ȋn memoria Eroilor Romȃniei. Activitatile s-au ȋncheiat cu depuneri de coroane de flori, defilarea si prezentarea onorului de catre Detasamentul de Onoare.

Evenimentul a fost organizat de Institutia Prefectului - Judetul Vaslui, ȋn colaborare cu Primaria Municipiului Vaslui, si cu sprijinul Centrului Militar Judetean Vaslui.

Galerie Foto

18620178_1828477387374709_3214913676269781054_n
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1485 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016323 (s)