vineri, 19 aprilie, 2024

Mutare surpriza in Franta – Spatiul din fata Catedralei Notre-Dame din Paris a fost redeschisa duminica

Distribuie:

Publicat:

Piaţa din faţa Catedralei Notre-Dame din Paris, închisă publicului după incendiul de acum un an, va fi redeschisă duminică, au anunţat Dioceza, primăria Parisului şi societatea care se ocupă de renovare, informează AFP, potrivit news.ro.

Din cauza incendiului din 15 aprilie 2019, piaţa şi strada Parvis "au fost poluate cu plumb, lucru care a dus la închiderea imediată a spaţiului", au amintit cele trei instituţii într-un comunicat.

Ca urmare a unui "aviz favorabil" al Agenţiei regionale de Sănătate din Ile-de-France, prefectul Poliţiei din Paris a autorizat redeschiderea a două locuri, au adăugat ei, precizând că se curăţă şi sunt ridicate probe regulat din zonă.

Arhiepiscopul Parisului Michel Aupetit, primarul oraşului Anne Hidalgo şi generalul Jean-Louis Georgelin, care prezidează Notre-Dame, ar urma să fie prezenţi pentru a marca redeschiderea.

Şantierul uriaş pentru securizarea Notre-Dame incendiată, suspendat la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, ar trebui să fie redeschis progresiv. Restaurarea catedralei s-ar putea încheia în 2024.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img