sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Namibia: Statuia controversată a unui colonist german a fost coborâtă de pe piedestal şi va fi mutată într-un muzeu

Distribuie:

Publicat:

Statuia controversată a unui colonist german, instalată pe un piedestal înalt în faţa unor clădiri municipale din Windhoek, capitala Namibiei, a fost coborâtă miercuri pentru a deveni obiect de muzeu, informează AFP.

Monumentul îl comemorează pe Curt von Francois, un comisar de armată din timpul dominaţiei germane în această ţară din Africa Australă, căruia i se atribuie înfiinţarea oraşului Windhoek, fapt contestat de activiştii locali, care au pus presiune pe municipalitate, cerând îndepărtarea statuii din spaţiul public.

Statuia, care îl reprezintă pe ofiţerul german în picioare, purtând o pălărie cu boruri, având mustăţi impunătoare, purtând o vestă militară şi ţinând o sabie în mână, a fost ridicată cu o macara.

''Acest moment este un îndemn la demnitate, oraşul nostru a fost curăţat'', a precizat Hildegard Titus, militant al grupului ''A Curt farewell'', care s-a mobilizat pentru ridicarea statuii. În plus faţă de aspectul emoţional, ''este vorba şi despre exactitatea istorică'', a mai spus el, potrivit Agerpres.

Municipalitatea a precizat că statuia va fi conservată la Muzeul oraşului Windhoek, unde va fi expusă şi însoţită de o explicaţie a contextului istoric, a precizat custodele Aaron Nambadi. Trebuie ''corectate poveştile false potrivit cărora von Francois este fondatorul oraşului'', a explicat el.

COntinuarea pe stiirpesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img