News Flash:

Încă un pas spre edificarea Centrului de zi pentru persoane vâstnice din Barlad

4 Iulie 2022
293 Vizualizari | 0 Comentarii
289576552 2993679760934835 3672617169725138116 n

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, în ședința ordinară de marți, 28 iunie 2022, a propus plenului Consiliului Local Municipal aprobarea documentației pentru obiectivul de investiții „Centru de zi pentru persoane vârstnice”. Inițiativa a fost susținută prin vot de către toți consilierii locali.

Este vorba despre aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției. Valorile și celelalte detalii tehnice pot fi studiate în foto anexate.

„Este încă un pas înainte pe care îl facem pentru deschiderea la Bârlad a primului centru de zi pentru persoane vârstnice, obiectiv pe care ni-l dorim realizat și pe care l-am anunțat încă de acum aproape doi ani. Urmează și celelalte etape, respectiv publicarea licitației pentru lucrări, atribuirea contractului și execuția în sine. Suntem încrezători că, odată finalizată această investiție, vom reuși să venim în întâmpinarea nevoilor persoanelor vârstnice, care vor găsi în acest centru un loc în care să își poată petrece timp de calitate, în compania prietenilor și în condiții moderne. Le mulțumesc consilierilor locali care au susținut în unanimitate acest proiect care, odată pus în practică, va înnobila zona centrală”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Viitorul centru va putea fi utilizat de un număr total de 80 de persoane, care vor fi asistate de un personal format din 10 angajați. Valoarea totală a obiectivului de investiții – care va fi realizat cu fonduri europene – este de peste 3,4 milioane lei, cu TVA.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1151 (s) | 23 queries | Mysql time :0.036748 (s)