marți, 23 aprilie, 2024

Negrii din Togo vor dansa, la Vaslui, “Hora din strabuni”

Distribuie:

Publicat:

Pe langa dansatorii togolezi, la Vaslui vor mai dansa si ansambluri folclorice din Mexic, Algeria, Taiwan si Georgia. A patra editie a Festivalului International de Folclor “Hora din Strabuni”, manifestare culturala organizata de Consiliul Judetean prin Centrul pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, in parteneriat cu Primaria municipiului Vaslui, va fi o editie deosebita anul acesta. Festivalul se va intinde, la a IV-a editie in perioada 31 iulie – 4 august. Profilul festivalului de anul acesta implica participarea internationala, nationala si judeteana a ansamblurilor si, in fiecare zi din cele cinci, pe scena vor evolua ansambluri din judet Vaslui, unul din tara si unul invitat din strainatate.

Tot a IV-a editie a festivalului “Hora din Strabuni” marcheaza revenirea festivalului ca membru CIOFF (Consiliul International de Organizare a festivalurilor Folclorice). “Beneficiind de acest statut suntem in masura sa transmitem ca avem discutii avansate cu ansamblul Alianza din Mexic, Les Ballets Tchomba din Togo si alte cateva ansambluri din Algeria, Georgia, Taiwan, Republica Moldova dar si cu ansambluri renumite din tara dar si din judetul Vaslui. Aici putem aminti ansamblurile Baladele Deltei, Trandafir de la Moldova, Rapsozii Ivestilor, Obarsii Negrestene etc. Invitarea ansamblurilor locale are ca scop promovarea acestora in contextul unui festival de asemenea anvergura”, a declarat directorul CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img