vineri, 19 aprilie, 2024

Nici nu au plecat bine americanii ca incepe macelul: Talibanii din Afganistan, ofensiva impotriva fortelor guvernamentale

Distribuie:

Publicat:

Talibanii au lansat multiple ofensive, în ultimele 24 de ore, în Afganistan, anunţă autorităţile, la câteva zile după începerea retragerii forţelor americane, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Preşedintele american Joe Biden anunţa, la jumătatea lui mai, că trupele americane urmau să-şi înceapă la 1 mai retragerea definitivă din Afganistan şi că cei aproximativ 2.500 de militari americani staţionaţi în această ţară urmează să fie repatriaţi până la 11 septembrie, când America marchează 20 de ani de la atentatele teroriste din 2001.

Insurgenţii islamişti au anunţat luni numeroase atacuri simultane în provincia Helmand (sud), vizând puncte de control ale forţelor afgane situate în jurul capitalei pronciei, Lashkar Gah, a anunţat şeful consiliului provinciei, Attaullah Afghan.

Forţe guvernamentale au ripostat prin atacuri aeriene şi au trimis comandouri de elită în regiune.

Talibanii au fost respinşi provizoriu, însă confruntări armate continuau, iar sute de familii au fost deplasate, a preizat el.

Forţe americane s-au retras în urmă cu două zile de la o bază din Helmand.

Ministerul afgan al Apărării a anunţat, la Kabul, că forţe afgane de securitate răspund de 24 de ore unor atacuri în cel puţin alte şase provincii din ţară, inclusiv la Ghazni (sud-est) şi Kandahar (sud).

Potrivit ministerului, aproximativ 100 de combatanţi talibani au fost ucişi la Helmand, însă acesta nu prezintă un bilanţ al unor eventuale pierderi în rândul forţelor guvernamentale.

Contactaţi de Reuters, talibanii nu au răspuns imediat.

Insurgenţii, care au încheiat în februarie 2020 Acordul de la Doha cu administraţia lui Donald Trump în vederea unei retrageri a trupelor din Afganistan până la 1 mai, au respins noul calendar al retragerii prezentat de către Joe Biden.

Înaintea ofensivelor lansate luni, violenţele s-au intensificat de două săptmâni, în urma anuţului lui Joe Biden.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img