joi, 25 aprilie, 2024

Noi detalii în cazul crimei de la Arad. Declarațiile tulburătoare ale vecinilor: „O fotografiat pe celălalt cum îl spânzură pe al treilea”

Distribuie:

Publicat:

Noaptea trecută, un tânăr student la Medicină și-a găsit sfârșitul în mâinile altor doi studenți de origine marocană, într-un apartament din Arad. Acum, apar noi detalii cu privire la ce s-a întâmplat între cei trei tineri, iar vecinii fac declarații tulburătoare despre crimă.

Vecinii unuia dintre cei doi studenți la Medicină, care au ucis un tânăr noaptea trecută, fac declarații șocante despre ce s-a întâmplat în aparatmentul din Arad, în care a avut loc crima. Din primele informații, cei doi studenți marocani și victima lor au băut și s-au drogat împreună, iar apoi s-au luat la bătaie și cel din urmă a fost ucis de prietenii de pahar.

Noi detalii și declarații în cazul crimei de la Arad, comisă de doi studenți marocani

Se pare că cei doi studenți criminali își cunoscuseră victima, un tânăr tunisian, în aceeași zi și au ajuns în apartamentul unuia dintre ei, după ce băuseră împreună la două terase din Arad. Cei trei au continuat să bea și au consumat substanțe interzise, iar l-a un moment dat s-au luat la bătaie. În cele din urmă, unul dintre studenți l-a strâns de gât pe tunisian.

„În acest timp, coinculpatul i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii în zona stomacului şi cu un cablu TV l-a lovit peste picioare în scopul de a menţine victima imobilizată.”, a transmis Ruxandra Tarcea – Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

Vecinii au fost terifiați când au aflat ce s-a întâmplat în apartament. Aceștia au auzit zgomotele, dar au crezut că tinerii petrec sau doar se bat.

„Noi am dormit şi am auzit trântindu-se ceva, uşă, dar ştiţi cum au trântit uşa? Ca şi cum au dat cu…. geamurile s-au cutremurat. Or fi dat cu el de pământ probabil şi l-o fi lovit de uşă sau de ceva.
– Am auzit bubuitura, dar am crezut că iar se bat sau ceva, dar atunci s-o fi întâmplat crima. Unul o fotografiat pe celălalt cum îl spânzură pe al treilea. Erau drogaţi, băuţi, vai şi-amar.
– S-au trezit copiii în noaptea respectivă, soţia i-a pus în pat să doarmă greu, iar s a auzit gălăgie, ca şi cum ar sparge ceva în casă. ”, sunt declarațiile vecinilor, potrivit Observator.

După ce l-au lăsat fără suflare pe tânăr, criminalii au realizat ce au făcut și au sunat la 112. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva. Studenții marocani au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile, conform decziei Tribunalului Arad.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img