joi, 28 martie, 2024

Noi tarife la convorbirile telefonice in tarile UE. Decizia intra in vigoare din 15 mai

Distribuie:

Publicat:

Un nou tarif maxim se va aplica, din 15 mai, pentru toate apelurile si SMS-urile internationale efectuate in interiorul UE, iar operatorii de telecomunicatii sunt obligati sa informeze consumatorii cu privire la noile plafoane tarifare, informeaza CE.

Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din tara lor in alt stat din UE vor plati maximum 19 centi pe minut (plus TVA) si 6 centi pe mesaj SMS (plus TVA), a anuntat luni Comisia Europeana.

Normele se vor aplica din 15 mai in toate cele 28 de tari ale UE si, in curand, si in Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adica doar pentru clientii privati. Clientii comerciali nu fac obiectul acestei reglementari a preturilor, avand in vedere faptul ca mai multi furnizori au oferte speciale, deosebit de atractive pentru clientii comerciali, informeaza Executivul comunitar.

Noile norme privind apelurile internationale abordeaza discrepantele tarifare semnificative care existau intre statele membre inaintea acestei masuri. In medie, tariful standard al unui apel in interiorul UE intr-o retea fixa sau mobila tinde sa fie de trei ori mai mare decat tariful standard al unui apel national, iar tariful standard al unui SMS in interiorul UE il depaseste de peste doua ori pe cel al unui SMS national. In unele cazuri, tariful standard al unui apel in interiorul UE poate fi de pana la zece ori mai mare decat tariful standard al apelurilor nationale.

Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile si SMS-urile internationale efectuate in UE fac parte, impreuna cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc in iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicatiilor, un proces menit sa asigure o mai stransa coordonare intre state in materie de comunicatii electronice si sa consolideze rolul Organismului Autoritatilor Europene de Reglementare in Domeniul Comunicatiilor Electronice (OAREC).

"Plafoanele tarifare pentru apelurile efectuate in interiorul UE reprezinta un exemplu concret al impactului semnificativ pe care piata unica digitala il are asupra vietii de zi cu zi a oamenilor. Prin construirea pietei unice digitale, au fost create de fapt 35 de noi drepturi si libertati digitale. In ansamblu, noile norme in domeniul telecomunicatiilor vor permite UE sa raspunda nevoilor tot mai mari in materie de conectivitate ale cetatenilor europeni si sa stimuleze competitivitatea UE", a declarat vicepresedintele pentru piata unica digitala, Andrus Ansip.

Un nou sondaj Eurobarometru privind apelurile internationale arata ca patru din zece respondenti (42%) au contactat o persoana dintr-o alta tara a UE in ultima luna. 26% dintre respondenti au declarat ca utilizeaza o retea de telefonie fixa, un telefon mobil sau sistemul de mesagerie telefonica (SMS) pentru a lua legatura cu o persoana din alta tara a UE.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img