vineri, 26 aprilie, 2024

Întâlnire la Reykjavik între Serghei Lavrov și Antony Blinken, la Consiliul Arctic

Distribuie:

Publicat:

Discuțiile purtate în marja Consiliului Arctic, desfășurat la Reykjavik, au marcat prima întâlnire față în față dintre ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov și Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, aflat în funcție de la începutul acestui an. Chiar înaintea întrevederii s-a aflat că Washingtonul intenționează să introducă noi sancțiuni împotriva proiectului ”Nord Stream-2”, dar că nu se vor atinge de operatorul gazoductului, compania Nord Stream 2 AG, relatează agenția TASS.

Întâlnirea dintre Lavrov și Blinken în „marginea” reuniunii ministeriale a Consiliului Arctic a durat aproape două ore. Acestea sunt primele lor discuții personale de la numirea lui Blinken în funcția de secretar de stat al SUA. Înainte de aceasta, părțile au vorbit de două ori prin telefon.

Serghei Lavrov a declarat că întâlnirea sa cu secretarul de stat american Anthony Blinken a fost constructivă, interlocutorul a arătat disponibilitatea de a rezolva problemele acumulate în relațiile bilaterale.

Și, chiar dacă, la sfârșitul întâlnirii, gheața dintre Moscova și Washington nu s-a spart și nu a existat o ieșire comună în fața presei, fiecare dintre cei doi diplomați au exprimat în felul lor un optimism reținut în privința unei posibile cooperări acolo unde, după cum a precizat, în engleză, Serghei Lavrov, nu există ”păreri similare”, dar există ”obiective similare”. De altfel, principala intrigă – unde și când s-ar putea defășura un summit ruso-american, a rămas, deocamdată, nerezolvată, precizează, la rândul său, cotidianul Rossiiskaia gazeta.

Despre relațiile bilaterale

Serghei Lavrov a anunțat că intenționează să discute cu Blinken cum pot fi dezoltate pe mai departe legăturile bilaterale. ”Probabil, misiunea noastră este ca, în continuarea discuțiilor telefonice ale președinților noștri, să determinăm cum vom putea construi mai departe relațiile noastre. (,,,) Poziția noastră este foarte simplă: suntem gata să analizăm toate problemele, fără nici o excepție, cu înțelegerea că discuția va fi cinstită, cu faptele pe masă și, desigur, pa bază de respect reciproc”, a declarat șeful MAE rus.

La rândul său, Secretarul de Stat, Antony Blinken, a arătat că relații stabile și previzibile între Rusia și Statele Unite ar veni în folosul popoarelor ambelor țări și a întregii lumi. ”Tindem spre relații previzibile, stabile cu Rusia, credem că este un lucru bun pentru poporul nostru, bun pentru poporul Rusiei și, de asemenea, bun pentru întreaga lume”, a spus el.

Despre dezacorduri

”Avem divergențe serioase în evaluarea situației internaționale. Avem divergențe serioase în abordarea acelor probleme ce trebuie rezolvate pentru normalizare ei”, a afirmat Lavrov.

”De asemenea, nu este un secret că între noi există dezacorduri. Iar când vine vorba despre aceste dezacorduri, după cum i-a declarat președintelui Vladimir Putin președintele Joe Biden, noi vom răspunde dacă Rusia acționează agresiv împotriva noastră, a partenerilor noștri, a aliaților noștri”, a arătat, la rândul său, Blinken.

Puncte de colaborare

”Dacă înțeleg corect comunicarea președinților noștri, care au avut câteva discuții telefonice, ei sunt de acord că noi trebuie să colaborăm pe acele probleme unde interesele noastre coincid (după cum a precizat, în limba engleză, ministrul rus, unde părțile nu au ”păreri similare”, dar au ”obiective similare) și unde putem obține un rezultat pozitiv. Fie că este vorba despre situații conflictuale, dar cel mai important, pe probleme de stabilitate strategică”, a spus șeful MAE rus.

”Peninsula coreeană, situația legată de programul nuclear iranian, Afganistanul reprezintă teme unde reprezentanții noștri cooperează deja în mod activ”, a adăugat Lavrov.

”Sunt multe domenii unde interesele noastre coincid (…) fie că este vorba despre lupta împotriva COVID-19 și pandemie, de schimbările climatice, de soluționarea problemelor legate de programele nucleare ale Iranului și Coreei de Nord, precum și Afganistanul”, a arătat și Secretarul de Stat al SUA.

”Părerea noastră este că, dacă liderii Rusiei și Statelor Unite pot lucra împreună în spiritul colaborării, oamenii noștri, lumea va fi în mai multă siguranță. Este ceea ce ne și dorim”, a anunțat Blinken.

Activitatea diplomaților

Șeful diplomației ruse a anunțat, de asemenea, disponibilitatea Rusiei de a ”strânge molozul” rămas de la precedentele administrații ale Statelor Unite și care vizează funcționarea misiunii diplomatice a Rusiei în SUA și a celei americane în Rusia. ”Vom fi gata să strângem molozul rămas moștenire de la anterioarele administrații ale Statelor Unite în privina funcționării misiunii diplomatice a SUA în Rusia și a celei ruse în SUA”.

Lavrov a reamintit că acest „cerc vicios” a fost inițiat de fostul președinte Barack Obama, „când părăsea Casa Albă, când proprietatea noastră diplomatică din Statele Unite a fost confiscată prin metode de raideri, diplomații noștri și familiile lor au fost expulzați într-o manieră nepotrivită și grosolană.”

„Am îndurat mult timp și credeam că noua administrație a lui Trump, va reconsidera totuși aceste decizii – acest lucru nu s-a întâmplat, dimpotrivă, Statele Unite au luat noi decizii antirusești, antidiplomatice în 2017 și atunci am fost nevoiți să răspundem. Este un fel de o reacție în lanț și ea, în opinia mea, nu convine nimănui și, astăzi, am simțit același sentiment și la colegii noștri americani „, a spus Lavrov.

”Dacă nu vom asigura condiții normale pentru munca diplomaților, vom submina, de fapt, chiar rostul diplomației care constă în construirea și menținerea de punți și dialog”, a subliniat Lavrov.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img