joi, 25 aprilie, 2024

Întrevederi bilaterale ale secretarului de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Traian Hristea, în marja lucrărilor Sommetului Francofoniei

Distribuie:

Publicat:

Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe Traian Hristea şi reprezentantul personal pentru
Francofonie al Preşedintelui României, Sergiu Nistor, au avut o întrevedere de curtoazie cu Othman Jerandi, ministrul afacerilor externe, migraţiei şi tunisienilor din străinătate, în marja lucrărilor Sommetului Francofoniei, care s-a desfăşurat la Djerba, Tunisia, în perioada 19-20 noiembrie 2022.

Au felicitat parte tunisiană pentru organizarea Sommetului Francofoniei şi au fost trecute în revistă perspectivele de dezvoltare a relaţiei bilaterale, în contextul în care, în decembrie 2023, România şi Tunisia vor celebra 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

Secretarul de stat Traian Hristea a avut o întrevedere cu Ouch Borith, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Cambodgia şi ministru delegat pe lângă prim-ministrul Regatului Cambodgiei. Dialogul a inclus un schimb de opinii pe teme de actualitate în plan bilateral, precum şi o trecere în revistă a evoluţiilor recente, atât în zonele şi în cadrul organizaţiilor de apartenenţă geografică ale celor două state, cât şi la nivel internaţional. A evidenţiat interesul particular al României în vederea dinamizării agendei bilaterale, precum şi a relansării contactelor politico-diplomatice în perspectiva sărbătorii, în 2023, a 60 de ani de relaţii diplomatice. A reiterat oportunitatea diversificării şi consolidării relaţiei economice şi comerciale bilaterale, precum şi necesitatea unui dialog bilateral intensificat în domeniul consular. A felicitat Regatul Cambodgiei pentru mandatul de Preşedinţie rotativă a Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

În întrevederea cu Rui Figueiredo Soares, ministrul afacerilor externe, al cooperării şi al integrării regionale din R. Cabo Verde, au fost discutate
perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale domeniul educaţiei şi formării profesionale, agriculturii, managementului situaţiilor de urgenţă, digitalizării şi
securităţii cibernetice, inclusiv în cadrul oferit de parteneriatul euro-african. A fost realizat un schimb de opinii privind situaţia regională, partea română
prezentând eforturile multidimensionale pentru sprijinirea Ucrainei, precum şi contribuţia la asigurarea securităţii alimentare în plan global, inclusiv în
beneficiul statelor africane. Secretarul de stat român a transmis aprecierea pentru stabilitatea şi performanţele democratice ale Cabo Verde, stat ce reprezintă un exemplu de urmat în regiunea Africii de Vest.

Delegaţia României a avut discuţii şi cu reprezentanţi ai delegaţiei Republicii Benin, în cadrul cărora au fost prezentate o serie de proiecte concrete ale României în beneficiul statelor africane, precum şi posibilităţile de accesare a burselor în România. S-a transmis aprecierea pentru poziţia principială a Beninului pe tema războiului din Ucraina, încurajându-se, pe mai departe, solidaritatea comunităţii internaţionale pentru promovarea principiilor Cartei ONU şi a respectării normelor de drept internaţional. Au fost analizate, totodată, evoluţiile îngrijorătoare privind extinderea fenomenului terorist de sorginte saheliană către statele din Golful Guineei, inclusiv Benin, precum şi perspectivele implementării zonei africane continentale de liber-schimb.

Secretarul de stat român a avut o scurtă întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi al senegalezilor din exterior, doamna Aissata Tall Sall. Au fost discutate o serie de proiecte bilaterale, precum organizarea la Dakar, în beneficiul statelor africane, în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie 2022, a celei de-a XIV-a ediţii a Cursului internaţional de reconstrucţie şi stabilizare post-conflict, finanţat de MAE român, prin intermediul Agenţiei Internaţionale de Cooperare pentru Dezvoltare – RoAid.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img