joi, 28 martie, 2024

O expertă a ONU avertizează împotriva controlului excesiv al puterii asupra media în Ungaria

Distribuie:

Publicat:

O expertă a ONU a avertizat luni împotriva controlului excesiv al puterii asupra media în Ungaria, subliniind importanţa unei acoperiri mediatice "imparţiale" de către presa publică în perioada premergătoare alegerilor legislative din primavara anului 2022, potrivit AFP.

Premierul suveranist Viktor Orban şi partidul său Fidesz se pregătesc pentru un scrutin foarte strâns împotriva candidatului unic al opoziţiei, Peter Marki-Zay.

"Observ o atmosferă media pervertită în Ungaria, unde pluralismul, independenţa şi diversitatea sunt puse sub semnul întrebării", a declarat la Budapesta Irene Khan, raportoare specială a ONU pentru protecţia libertăţii de opinie şi de exprimare.

Or, "în contextul alegerilor, este important să fie garantată o acoperire echilibrată, acces echitabil al tuturor candidaţilor şi o abordare imparţială a mass-media publice", a adăugat ea în cursul unei conferinţe de presă, la finalul unei vizite de mai multe zile în Ungaria.

Sub mandatele lui Viktor Orban, aflat la putere din 2010, peisajul media din Ungaria s-a schimbat profund: mass-media publice au devenit releul politicii guvernamentale, în timp ce persoane apropiate puterii au cumpărat părţi întregi din sectorul media privat. Anumite titluri au încetat brusc să mai apară, altele au fost nevoite să-şi schimbe linia editorială, potrivit Agerpres.ro.

Aceste transformări i-au atras liderului suveranist, vizat cu regularitate pentru tendinţele sale autoritare şi xenofobe, numeroase avertismente din partea UE.

Irene Khan, o expertă independentă numită de Consiliul ONU pentru drepturile omului, a denunţat "atacuri împotriva libertăţii presei care nu sunt un fenomen izolat, ci semnul îngrijorător al unei imagini mai extinse", potrivit AFP.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img