joi, 25 aprilie, 2024

O femeie sufera de cel mai ciudat tip de orbire. Vede ceva doar daca e in miscare

Distribuie:

Publicat:

Milena Canning, de 48 de ani, din Scotia, sufera de un tip de orbire care intriga cercetatorii. Nu vede absolut nimic atat timp cat lucrurile sunt statice. Dar daca ceva incepe sa se miste, atunci poate vedea acel obiect.

Milena nu s-a nascut fara vedere. In urma cu 18 ani, a ramas nevazatoare in urma unei infectii respiratorii, a unor atacuri cerebrale si a unei come de 8 luni, arata ziare.com, care citeaza Science Alert.

La sase luni dupa ce s-a trezit din coma, a spus medicilor ca parca vede ceva. Era vorba despre un foc de artificii. A mers la un reputat oftalmolog, Gordon Dutton, din Glasgow, si acesta tocmai ii dadea vestea proasta, ca nu vede nimic, ca nu se poate face nimic. A fost momentul in care femeia i-a vazut bratul miscandu-se, in timp ce medicul gesticula.

In mod normal, femeia nu vede nimic pe fereastra, nu vede nici fereastra. Insa daca ploua, poate zari picurii de ploaie. Nu-si vede fiica, dar atunci cand e in miscare, ii poate vedea coada balansandu-se. Totusi, pe ea nu o vede.

Poate prinde insa fara probleme o minge care vine inspre ea, se arata intr-un raport publicat de Neuropsychologica. Atat de ciudata e boala ei incat oamenii de stiinta nu stiu inca daca se poate interveni.

Ce se stie pana acum, pentru ca creierul i-a fost scanat, e ca sufera de Sindromul Riddoch si ca boala e cauzata de leziuni in lobul occipital, o regiune a creierului responsabila de vedere. "Practic, ii lipseste un tesut din creier de marimea unui mar. Aproape toti lobii occipitali", a explicat unul dintre specialistii care incearca sa gaseasca o cale pentru ca femeia sa poata vedea din nou.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img