sâmbătă, 27 aprilie, 2024

O persoana a murit si 20 au fost ranite, dupa ce un autobuz a cazut de pe un pod la Varsovia

Distribuie:

Publicat:

O persoană a murit şi 20 au fost rănite, dintre care cinci grav, după ce un autobuz al companiei de transport în comun din Varşovia a căzut joi de pe un viaduct, au anunţat autorităţile locale, transmite AFP.

'O persoană a murit şi 20 au fost rănite', a indicat pe Twitter Karolina Galecka, purtătoarea de cuvânt a municipalităţii, potrivit agerpres.ro.

La rândul său, ministrul sănătăţii, Lukasz Szumowski, a precizat că 'cinci persoane sunt în stare gravă'.

Autobuzul, de tip articulat, a lovit barierele la ieşirea de pe un mare pod peste Vistula. Partea din faţă a vehiculului a căzut de la o înălţime de circa cinci metri, iar cea din spate a rămas, aplecată, pe marginea carosabilului.

În ce priveşte cauza accidentului, prima ipoteză luată în calcul este că şoferului i s-a făcut rău la volan, au indicat pompierii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img