vineri, 29 martie, 2024

O retea de conturi pro-Trump care opera din Romania a fost ELIMINATA de Facebook

Distribuie:

Publicat:

Compania Facebook Inc a anunţat joi că a eliminat în luna iulie o reţea de conturi care promova, din România, campania pentru realegerea preşedintelui american, Donald Trump, transmit Reuters şi AFP.

''Am eliminat 35 de conturi de Facebook, 3 pagini şi 88 de conturi pe Instagram. Această activitate a fost iniţiată în România şi s-a concentrat asupra SUA. Am găsit această reţea ca parte a investigaţiei noastre cu privire la un comportament neautentic coordonat înainte de alegerile din 2020 din SUA'', scrie Facebook pe site-ul său, potrivit agerpres.ro.

Pe conturile respective erau publicate postări despre sprijin pentru liderul american din partea conservatorilor, negrilor americani, al creştinilor şi adepţilor grupării QAnon care răspândeşte teorii ale conspiraţiei.

Multe dintre conturile eliminate erau prezentate ca fiind americane, iar unele administrau pagini de fani Trump, funcţionând fără să respecte regulile reţelei sociale, ceea ce compania numeşte comportament neautentic coordonat.

Reţeaua avea o acoperire mică, cu doar 1.600 de conturi care urmăreau respectivele pagini de Facebook şi 7.200 de urmăritori ale conturilor pe Instagram, deţinut de Facebook.

"Nu am găsit nicio dovadă a motivaţiilor lor, financiare sau de altfel", a declarat directorul pentru reglementări în domeniul securităţii cibernetice al Facebook, Nathaniel Gleicher, într-o conferinţă de presă, citat de AFP.

În total, în iulie, cele două platforme au eliminat peste 1.000 de conturi identificate drept "neautentice" prin comportamentul lor vizând înşelarea publicului în ceea ce priveşte intenţiile sau originile lor.

Conform raportului pe luna iulie 2020 al companiei, publicat la 6 august, au fost eliminate pentru comportament neautentic coordonat 798 de conturi de Facebook, 259 de conturi de Instagram, 669 de pagini şi 69 de grupuri.

Gigantul social media îşi intensifică eforturile pentru combaterea operaţiunilor de dezinformare şi a interferenţelor străine înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA.

Aceste campanii coordonate "manipulează dezbaterea publică în scopuri strategice". "Ele estompează liniile dintre dezbaterea sănătoasă şi manipulare", a mai spus Nathaniel Gleicher.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img