vineri, 29 martie, 2024

O romanca da gratis de mancare in fata barului ei din Brescia: ”Au fost momente cand am suferit de foame”

Distribuie:

Publicat:

Cristina este o romanca din Italia care da gratis de mancare in fata barului ei din Brescia. Zeci de pachete cu mancare proaspata sunt oferite de tanara, pe ele scriind: “Ia, daca ti-e foame”. Cristina Georgiana Vlad traieste de 18 ani in Italia si este proprietara unui bar in Brescia, Zerotrenta. Romanca a impresionat intreaga tara cu initiativa ei de a oferi mancare oamenilor fara adapost sau cu probleme. Mai intai a incercat sa duca singura pachete cu mancare in zone frecventate de oamenii strazii, dar a fost dificil, dupa cum singura recunoaste.

Asa ca i-a venit alta idee, inspirata dintr-o campanie de solidaritate din Romania. Acum pune mancare in pungi, scrie pe fiecare: “Ia, daca ti-e foame”, si le lasa langa barul ei.

“De-a lungul vietii mele au fost momente cand am suferit de foame, asa ca stiu exact ce inseamna asta si stiu cum se simte cineva care e singur si marginalizat. Aceasta este contributia mea. Daca mai multe baruri, brutarii si pizzerii ar face asta, mai putini oameni ar suferi si ar fi mai putina risipa.“, a declarat Cristina pentru presa italiana, citata de observator.tv.

Romanca pune in fiecare seara in pungi fructele, sandwichurile, briosele si cornurile care nu s-au vandut la bar in timpul zilei, le sigileaza si le ofera gratis celor care sunt infometati.

Romanca recunoaste ca i-a fost frica sa nu fie amendata pentru initiativa ei, dar valul de simpatie si sustinere pe care l-a starnit i-a dat curaj sa mearga mai departe.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img