vineri, 29 martie, 2024

O romanca isi povesteste experientele ei din Marea Britanie: ”Viata nu este o casuta in formularul de imigrare”

Distribuie:

Publicat:

Alexandra Bulat, acum doctorand la Universitatea din Londra (UCL) si-a impartasit povestea intr-o serie de tweet-uri, preluate de publicatia Global Voices. Ea spune ca a trecut prin multe situatii in Marea Britanie cand ar fi trebuit sa renunte la visurile ei, insa a mers inainte. „Viata nu este o casuta in formularul de imigrare”, spune Alexandra, care crede ca fiecare imigrant are situatia sa si asta ar trebui sa conteze. Ea spune ca „nu suntem niste masini care platim impozite in mod constant”.

„Prima mea experienta in Marea Britanie a fost in 1997. Tatal meu a primit un contract temporar  la NHS [National Health Service], deoarece exista o lipsa de personal calificat. Am mers la gradinita spitalului timp de 7 luni, dar familia mea a ales sa se intoarca in Romania. Mama mea era somera si tatal meu avea drept limitat de munca (…)M-am intors in Marea Britanie la 18 ani, sa studiez. Am trecut examenul IELTS, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a intelege chiar jumatate din ceea ce spuneau colegii mei britanici. Ar fi trebuit sa fiu „trimisa inapoi” atunci cand nu puteam sa ma angajez in conversatii in engleza in primele cateva luni?

Trei ani mai tarziu, am obtinut o diploma la departamentul de Sociologie de la Universitatea Sussex. A fost un moment distractiv, dar dificil. Mama mea a venit in cautarea unui loc de munca cand eram in cel de-al doilea an si am impartit on studio la un moment dat. Am lucrat in diferite locuri de munca cu program redus (…) In 2015 am primit oferte atat de la Universitatea Cambridge, cat si de la Universitatea Oxford pentru a-mi face Masterul. In vara am lucrat ca stagiar in Londra pentru a economisi bani. Nu am avut economii si cu siguranta nu era de ajuns ca sa platesc taxa de scolarizare de 10.000 de lire sterline. Ar fi trebuit sa renunt la visele mele?

Am imprumutat bani de la banca pentru taxa si am acceptat oferta de Master of Philosophy (MPhil) de la Cambridge. Nu aveam de-ajuns pentru a acoperi cheltuielile de cazare in primul termen si nu stiam ce sa fac in continuare. Mama mea a devenit redundanta si lucrurile nu mergeau bine.

Intre timp, unul dintre colegii mei a fost socat sa auda experienta mea de la colegiu – „Deci nu ai avut cursuri de pregatire pentru interviurile Oxbridge?”. Nu. Acesta este motivul pentru care am esuat la interviul meu de la Oxford, in ciuda faptului ca am trecut testul scris. Oh, si problemele de limba (…)

Ar fi trebuit ca eu si mama mea sa fi fost deportate din cauza resurselor insuficiente in acele vremuri? „Daca nu faci o contributie neta, ar trebui sa fii trimis acasa”, spun unii. Viata nu este o casuta de pe un formular, asa cum sunt categoriile de pe formularul de imigratie.

In 2016, dupa o vara in care am lucrat part-time, am acceptat doctoratul pe care l-am finantat in intregime la University College London, College of Slavonic & East European Studies.

Acesta a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. A fost trist sa plec de la Universitatea Cambridge, dar nu mi-as fi putut permite un doctorat fara finantare. Finantarea este foarte competitiva in domeniul stiintelor sociale (…)

Dupa cateva luni in care si-a cautat un loc de munca, mama a decis sa plece in Germania. Era, de asemenea, preocupata de drepturile cetatenilor dupa Brexit. Nu sunt inca garantate. Lucreaza acum in Germania, Marea Britanie a pierdut un profesionist calificat.

In 2018 toate lucrurile merg bine. Vorbesc engleza fluent, am un partener britanic minunat si sunt la jumatatea studiilor pentru doctorat.

Dar eu, ca toate celelalte trei milioane de cetateni europeni nu am drepturile garantate in cazul in care nu se face nicio intelegere.

Unii oameni cndesc ca (…) ar trebui sa fim trimisi acasa daca nu suntem niste masini care platim impozite in mod constant. Este important sa realizam complexitatea povestilor imigrantilor. Conform logicii acestor oameni, mama mea ar fi trebuit sa fie deportata de fiecare data cand si-a pierdut slujba, iar eu nu ar fi trebuit sa fiu primita la colegiu din cauza limbii engleze sau a “resurselor financiare insuficiente”. Nu am revendicat un singur beneficiu in toti acesti ani, nici macar indemnizatia de somaj.

Tuturor celor care mi-au spus sa nu mai critic statutul meu pentru ca „voi fi bine, pentru ca eu sunt doctorand si imigrant calificat”, le spun: nu. Nu voi tranti poarta dupa mine doar pentru ca am reusit sa devin un “migrant dorit”. Drepturile au fost promise tuturor.”

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img