joi, 18 aprilie, 2024

O singura comuna din judetul Vaslui are rata de incidenta de peste 3 la mie

Distribuie:

Publicat:

Având în vedere adresa Direcției de Sănătate Publică Vaslui, înregistrată la Instituția Prefectului – județul Vaslui cu nr. 8269/21.05.2021 prin care se aduc la cunoștința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui modificările ratei incidenței cumulative a COVID-19 la 1000 de locuitori, pe localitățile din județul Vaslui, pentru o perioadă de 14 zile, (rată calculată în conformitate cu art. 14 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 531/2021, cu modificările și completările ulterioare);

În temeiul prevederilor Legii nr. 136 din 18.03.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

În temeiul prevederilor Legii nr. 55/2020 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 531 din 10 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 550/2021 din 14 mai 2021pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

 În conformitate cu prevederile art. 22, lit. (b), lit. (e) din Ordonanţa de Urgenţă  nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă cu modificarile și completările ulterioare;

          În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea „Regulamentului cadru privind structura organizatorică, funcţionarea şi dotarea centrelor operative pentru situaţii de urgenţă”,

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui adoptă prezenta

 

HOTĂRÂRE:

 

       ART.1 Pentru localitățile din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr.1 la prezenta hotărâre, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 3‰ de locuitori, începând cu data de 22 mai 2021, ora 00:00 și până la data de 04 iunie 2021, ora 24:00, se instituie următoarele măsuri:

1. interzicerea organizării și desfășurării activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, conform art. 1 pct. 8 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 531/2021

2. interzicerea organizării și desfășurării spectacolelor de tipul drive-in și organizarii şi desfășurarii în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, conform art. 1 pct. 10 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr.531/202, cu modificările și completările ulterioare.

3. interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective, conform art. 6 pct. 1 și 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr.531/2021.

4. Interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, conform art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr.531/2021.

5. desfășurarea activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective, conform art. 6 pct. 2 și 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 531/2021.

6. interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, conform art. 10 pct. 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 531/2021.

 

       Art.2 Rămân în vigoare prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui nr.37/17.05.2021 privind adoptarea măsurilor de protejare a populației împotriva răspândirii infecției cu virusul COVID-19 pe teritoriul județului Vaslui, pentru toate celelalte unități administrativ teritoriale de pe teritoriul județului Vaslui la care nu se face referire în prezenta hotărâre.

      ART.3. Prezenta Hotărâre se transmite Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Vaslui de către serviciul Programe și Monitorizarea Serviciilor Deconcentrate din cadrul Instituției Prefectului – județul Vaslui.

      ART.4. Prezenta Hotărâre va fi transmisă Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, membrilor CJSU Vaslui și unităților administrativ teritoriale de către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Vaslui.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img