joi, 25 aprilie, 2024

O singura doza de vaccin anti-COVID are efecte uriase in familie – STUDIUL care arata cum este incetinita transmiterea virusului

Distribuie:

Publicat:

Doar o singură doză de vaccin poate reduce cu aproape jumătate riscul de transmitere a noului coronavirus în interiorul unei familii, unde probabilitatea de contaminare este mai mare, se arată într-o cercetare recentă.

Oamenii infectaţi cu virusul la trei săptămâni după administrarea unei doze de vaccin Pfizer sau AstraZeneca sunt cu până la 49% mai puţin susceptibili de a transmite noul coronavirus în interiorul familiei lor în comparaţie cu persoanele care nu au fost vaccinate, se arată într-un comunicat al Public Health England (PHE) citat de Agerpres.

„Este o veste fantastică. Ştiam deja că vaccinurile salvează vieţi şi acest studiu, cel mai complet efectuat în condiţii reale, arată, de asemenea, că reduc transmiterea acestui virus mortal”, a declarat ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock.

Nivelul de protecţie observat în jurul zile a 14-a după vaccinare este acelaşi, indiferent de vârsta persoanei.

Continuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img