News Flash:

O statie de alimentare pentru cea mai mare flota de trenuri pe hidrogen din lume va fi construita in apropiere de Frankfurt

27 Octombrie 2020
189 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8735 RON (-0.0003)
USD: 4.0875 RON (-0.0047)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 158800108158286000

 

Compania germană de transport regional RMV a început luni să construiască o staţie de alimentare în apropiere de Frankfurt, care va utiliza hidrogenul rezultat în urma unor procese chimice pentru a alimenta cea mai mare flotă de trenuri pe hidrogen din lume, transmite Reuters.

Producătorul francez de trenuri Alstom va livra 27 de trenuri echipate cu celule de hidrogen către parcul industrial Infraserv Hoechst din regiunea Rin-Main până la mijlocul lui 2022. Începând din iarna acelui an, trenurile pe hidrogen vor începe serviciul local regulat, înlocuind locomotivele diesel, potrivit agerpres.ro.

Trenurile cu celule de hidrogen Coradia iLint vor fi alimentate cu hidrogenul eliberat ca un produs secundar în procesele clor-alcaline din instalaţiile chimice şi farmaceutice şi transportat prin conductă până la rezervoarele trenurilor. Celulele de combustibil de la bordul trenurilor vor transforma hidrogenul şi oxigenul în electricitate, oferind astfel un sistem de propulsie cu un zgomot redus şi care emite doar apă, ajutând astfel la reducerea emisiilor de CO2 în sectorul transportului.

O cantitate şi mai mare de hidrogen ar urma să provină de la o instalaţie de electroliză cu o capacitate de 5 Megavaţi, ce urmează să fie construită, şi care va utiliza energie regenerabilă.

"Am demonstrat că vom avea suficient hidrogen pentru a alimenta flota de trenuri la un preţ competitiv. Cu doar un singur rezervor pe zi, trenurile pot călători 1.000 de kilometri, la fel ca şi trenurile diesel", a declarat directorul operaţional de la RMV, Knut Ringat, cu prilejul ceremoniei de începere a lucrărilor de construcţie la viitoarea staţie de alimentare.

RMV îşi va recupera o parte din investiţii via biletele de călătorie. Landul Hessa şi Guvernul federal de la Berlin vor contribui la finanţarea acestui proiect în valoare de 500 milioane de euro.

Autorităţile de la Berlin se aşteaptă ca hidrogenul verde să devină competitiv în materie de preţ cu combustibilii fosili şi să joace un rol crucial în decarbonizarea industriei, termoficării şi transportului.

Landul Hessa este amplasat în centru Europei. Jumătate din consumul său de energie merge spre transport, precum legătura cu aeroportul internaţional din Frankfurt, cel mai mare hub de transport aerian de marfă din Europa, şi spre căile ferate şi drumurile adiacente.

Parcul industrial Infraserv Hoechst furnizează energie termică, electricitate, gaze naturală, apă, servicii de logistică şi gestionare a deşeurilor pentru 90 de companii şi 22.000 de angajaţi.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 34 queries | Mysql time :0.015500 (s)