sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Oamenii de ştiinţă din Argentina au descoperit o specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, botezată ‘The Dragon of Death’

Distribuie:

Publicat:

Oamenii de ştiinţă din Argentina au descoperit o specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, pe care au botezat-o ''The Dragon of Death'' şi care a trăit în urmă cu 86 de milioane de ani alături de dinozauri, o descoperire ce oferă noi informaţii despre acest prădător cu o lungime similară cu cea a unui autobuz şcolar, informează luni Reuters.

Specimenul de reptilă străveche zburătoare sau pterozaur măsura circa 9 metri în lungime, iar cercetătorii spun că a precedat păsările numărându-se printre primele vieţuitoare de pe Terra care şi-au folosit aripile pentru a vâna prada prin văzduhurile preistorice, potrivit Agerpres.ro.

Echipa de paleontologici a descoperit fosilele noii specii Thanatosdrakon amaru în munţii Anzi în provincia Mendoza, din vestul Argentinei. Au ajuns la concluzia că rocile în care s-au conservat rămăşiţele reptilei datează din urmă cu circa 86 de milioane de ani, din perioada Cretacic.

Potrivit date estimate, aceste reptile zburătoare fioroase au trăit cu cel puţin circa 20 de milioane de ani înainte ca impactul unui asteroid pe teritoriul de astăzi al Peninsulei Yucatan din Mexic să distrugă aproape trei sferturi din viaţa de pe planetă, în urmă cu circa 66 de milioane de ani.

Liderul proiectului, Leonardo Ortiz, a spus într-un interviu acordat în weekend că trăsăturile nemaiîntâlnite până acum ale fosilei au necesitat noi nume pentru gen şi specie, aceasta din urmă fiind formată din combinarea cuvintelor antice greceşti pentru moarte (thanatos) şi (drakon).

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img