joi, 18 aprilie, 2024

Obiceiuri, credinte si practici ciudate din istorie

Distribuie:

Publicat:

Obiceiuri, credinţe şi practici ciudate din istorie au indignat o lume intreagă la acea vreme. Isteria feminină a fost un diagnostic medical des întâlnit, specific femeilor. In ziua de azi nu mai e recunoscut ca fiind o boală.

Diagnosticul şi tratamentul isteriei feminine au fost o rutină timp de sute de ani în Europa de Vest şi America.

Boală sau tulburarea a fost discutată pe larg în Era Victoriană (1837 – 1901). În anul 1859, un fizician a fost remarcat după ce a afirmat că mai mult de un sfert din toate femeile din lume sufereau de isterie. Un doctor american a făcut o listă cu 75 de simptome posibile şi a anunţat că această listă este incompletă.

Potrivit acestui document, orice afecţiune a femeii putea fi diagnosticată ca isterie feminină. Medicii credeau că stresul, asociat cu viaţa modernă făcea că femeile să fie predispuse la tulburări nervoase.

Femeile ce „sufereau” de isterie prezentau diferite simptome. Cel mai des se prezentau sub forma de stări de leşin, insomnii, spasme musculare, dificultăţi în respiraţie.

Istoria acestui diagnostic este bineînţeles controversată din cauza gamei largi de simptome, dar şi mai şocant este tratamentul aplicat. În acea vreme, isteria feminină era asociată cu insatisfacţia sexuală.

Obiceiuri, credinţe şi practici ciudate din istorie

Din acest motiv, pacientele trebuiau să aibă săptămânal „masaje pelvice”. În timpul acestor şedinţe, doctorul stimula manual organele genitale ale femeii, până când pacienta avea un „paroxism isteric”, adică un orgasm. Este interesant de menţionat că aceasta diagnoză era destul de convenienţă pentru medici, deoarece pacientele nu prezentau nici un risc de deces, dar aveau nevoie de îngrijire permanentă. Masaje pelvice au fost folosite ca tratament medical pentru femei până în anul 1900.

În jurul anului 1870, doctori din întreaga lume au realizat că o nouă invenţie electrică poate ajuta la masajul vaginal, pentru că, în multe cazuri, medicii nu reuşeau să aducă femeile la paroxism isteric. În anul 1873, primul vibrator electromecanic a fost folosit într-un azil din Franţa ca tratament pentru isteria feminină.

Pentru câţiva ani, acest instrument mecanic a fost disponibil doctorilor pentru a-l folosi pentru masajele pelvice. La începutul secolului XX, răspândirea electricităţii în locuinţe a adus vibratorul în mâinile consumatorilor. Cu trecerea anilor, numărul de diagnosticuri de isterie feminină a scăzut şi în ziua de azi nu mai este considerată o boală.

Fugă de captivitate

Printre obiceiurile, credinţele şi practicile ciudate din istorie se numara si rasismul ştiinţific.   Rasismul ştiinţific este actul de a folosi descoperiri ştiinţifice pentru a investiga diferenţele dintre rasele umane. În istorie, acest tip de cercetare a fost făcut pentru a stăpâni alte persoane.

Este des întâlnit în timpul perioadei Imperialismului Nou (1880 -1914). În acest timp, câţiva oameni de ştiinţă au încercat să dezvolte teorii pentru a justifica imperialismul european.

De la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi până la apariţia Holocaustului, rasismul ştiinţific a fost denunţat în mod oficial. Începând cu secolul XX, rasismul ştiinţific a fost criticat că învechit şi pentru că a fost folosit pentru a sprijini vederile rasiste.

Citând din document: „Dacă unul dintre ei sau mai mulţi, la un moment dat, vor dori să îşi ridice capul la nivelul stăpânului, umanitatea cere ca ei (sclavii), să fie pedepsiţi până când vor cădea din noi în starea de supunere. Trebuie să fie ţinuţi în această stare permanent şi să fie trataţi ca nişte copii pentru a-i vindeca de dorinţa de a fugi”.

Pentru a identidica drapetomania, Cartwright a descris şi un remediu. În acest caz, sclavii „nemulţumiţi fără motiv” trebuiau să fie „biciuiţi până ieşea diavolul din ei”, că o măsură preventivă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img