joi, 28 martie, 2024

Șoferița bețivă care a ucis două fete i-a vrăjit pe judecători / I-au prelungit vacanța

Distribuie:

Publicat:

Șoferița turmentată care a ucis două fete aflate pe trotuar a obținut o prelungire a vacanței, după ce i-a convins pe magistrați că merită să fie judecată sub control judiciar.Întrucât în România șoferii care omoară oameni nevinovați, beți sau drogați la volan, sunt judecați pentru ucidere din culpă, de parcă n-ar avea nicio vină că au condus sub influența substanțelor interzise, aceștia sunt lăsați în libertate, până la o hotărâre definitivă. Hotărâre care, ca și în alte cazuri, ar putea fi una cu suspendare. Una dintre beneficiarele legilor care protejează drepturile bețivilor și drogaților ucigași este și Marcela Leonte, care a omorât două fete aflate pe trotuar. Recent, aceasta a obținut prelungirea controlului judiciar, așa că ucigașa poate pleca liniștită într-un concediu la mare, pentru a se relaxa, în timp ce victimele sale putrezesc, la doi metri sub pământ.

 

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpata Leonte Marcela, definitivă prin necontestare, şi menţine această măsură. Impune inculpatei LEONTE MARCELA respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară, instanţa şi organul desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Sectorului 3 Bucureşti – Secția 23 Politie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatei LEONTE MARCELA să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară/ instanţei de judecată; b) să nu comunice cu martorii: …, c) să nu conducă niciun fel de autovehicule. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare”, au decis, săptămâna trecută, judecătorii, iar decizia a rămas definitivă, fiindcă procurorii nu s-au arătat interesați să țină măcar în arest la domiciliu pe bețiva care a omorât două fete.

Inițial, ucigașa a declarat că accidentul a avut loc pentru că a strănutat de mai multe ori la volan și a încurcat pedalele. La locul măcelului pe care l-a comis, Marcela Leonte a refuzat să sufle în etilotest, invocând probleme de sănătate. După ce a fost reținută pentru 24 de ore sub acuzația de ucidere din culpă, ea a recunoscut că a băut rom şi că regretă cele întâmplate. Conform procurorilor, aceasta avea un nivel de 1,25 g/l alcool pur în sânge și a accelerat în loc să frâneze, moment în care le-a accidentat mortal pe cele două fete: „În fapt, s-a reținut că, la data de 27.02.2021, în jurul orelor 15.35, inculpata a condus autovehiculul marca Mercedes Benz GLA, pe Str. Fructelor din sectorul 2 al Municipiului București, dinspre Str. Gherghiţei către Str. Menţiunii, având o îmbibaţie alcoolică de 1,25 g/l alcool pur în sânge (…) Când a ajuns la intersecția cu Str. Menţiunii, a pierdut controlul asupra direcției de mers, accelerând în loc să frâneze, şi a pătruns pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. 176, unde a accidentat mortal o persoană vătămată în vârstă de 6 ani şi o persoană vătămată în vârstă de 20 de ani, acestea din urmă aflându-se aşezate pe bordură, a rupt stâlpul de beton de susținere a iluminatului public şi s-a oprit în gardul imobilului cu nr. 176", menționa Parchetul, la momentul respectiv.
În timpul procesului de cameră preliminară, judecătorii au descoperit că Parchetul a făcut o gafă în dosarul șoferiței care a omorât două fete, pentru că în rechizitoriu nu ar fi menționat exact ce era mai important: „Constată neregularitatea actului de sesizare, rechizitoriu nr. 1646/P/2021 din data de 28.04.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în ceea ce privește descrierea faptei reținute în sarcina inculpatei Leonte Marcela”.
Mai mult, conform judecătorilor, polițiștii au încălcat drepturile uneia dintre familiile îndoliate, ascunzându-le rezultatul autopsiei și favorizând-o, astfel, pe ucigașă. „Constată încălcarea dreptului la apărare părților civile Ionescu Gabriel – Vasile și Ionescu Ana-Maria raportat la legalitatea dispunerii și efectuării autopsii medico-legale asupra cadavrului numitei Ionescu Raisa, dispusă prin Ordonanța din 27.02.2021 a organului de cercetare penală din cadrul DGPMB, ca urmare a faptului că părțile civile nu au fost informate cu privire la conținutul raportului medico-legal de necropsie A3/280/2021 în cursul urmăririi penale, nu au putut formula obiecțiuni sau solicitări suplimentare cu privire la concluziile rapoartelor de expertiză, luând cunoștință de acestea direct în camera preliminară”, au precizat magistrații.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img