vineri, 29 martie, 2024

OFICIAL! Unde va fi construit stadionul lui Dinamo – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Presati de timp, juristii de la Compania Nationala de Investitii au dat aviz favorabil documentatiei stadionului Dinamo pentru Euro 2020, care va fi amplasat in locul celebrului velodrom din cadrul bazei sportive din Stefan cel Mare. Cea mai mare controversa a planului de demolare si constructie a celor 4 arene din Bucuresti, pentru proiectul Euro 2020, noul stadion Dinamo, pare ca se apropie de final. Conducerea Clubului Sportiv Dinamo a identificat o zona din Parcul Sportiv, vechiul velodrom si o parte a poligonului de tir care nu ii apartin lui Nicolae Badea, si a trimis documentatia catre Compania Nationala de Investitii (CNI).

Recent, Departamentul juridic al CNI a dat aviz favorabil respectivelor acte, care atesta ca zona este libera de sarcini, astfel ca pana la finalul lui noiembrie ar urma sa fie finalizata licitatia de atribuire a executarii planurilor de prefezabilitate si de fezabilitate. “Noul obiectiv va fi introdus curand in planul de investitii pentru 2018. Cei de la Dinamo erau pe vechea lista, dar cu vechiul stadion, acum trebuie sa se faca modificari, pentru noua locatie”, sustin surse CNI, conform gsp.ro. Din cele 3 posibile solutii de constructie, cel mai probabil, dupa cum arata locatia, va fi aleasa varianta de 20.000 de locuri, pentru a ramane spatiu si pentru amenajarile exterioare, de genul inelului de acces din jurul arenei sau parcari. O alta arena cuprinsa in planul pentru Euro 2020, stadionul Giulesti, este in stadiul de desfasurare a licitatiei pentru atribuirea studiului de fezabilitate. Aceleasi surse CNI afirma ca “din cauza spatiului restrans, cuprins intre Calea Giulesti si liniile ferate, stadionul nu va mai avea 18.000 de locuri, cum se prevedea initial, ci doar 14.500”.


Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img