joi, 25 aprilie, 2024

OLT: Perchezitii intr-un dosar de delapidare

Distribuie:

Publicat:

La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt desfăşoară 3 percheziţii, la domiciliile unor persoane, într-un dosar de delapidare.

Astăzi, 27 mai, poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt efectuează 3 percheziții, la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal de delapidare, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Din cercetări a reieşit faptul că, în luna mai a acestui an, o angajată din cadrul unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitatea desfășurarea de jocuri de noroc, fiind instigată de concubinul său, ar fi sustras, din casieria unității, 190.000 de lei.

Cei doi ar fi încercat să părăsească ţara, fiind depistaţi cu 6.000 de euro asupra lor.

În baza mandatelor de aducere, 2 persoane urmează să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru a fi audiate și dispuse măsurile legale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img