vineri, 29 martie, 2024

Orasul copilariei in cariera tanarului actor Alexandru Giugaru – Sandy Husi

Distribuie:

Publicat:

Potrivit noului blog husean“Din Husi”,va prezentam : Alexandru Giugaru 80, interviu de Ionut Niculescu in revista „Teatrul”, nr. 3, anul XXIII, martie 1978

 Un mare actor al teatrului romanesc de azi, Alexandru Giugaru a fost distins, recent, cu ocazia implinirii virstei de 80 de an, cu „Meritul cultural”, clasa I, pentru indelungata activitate artistica.
Maestrul Giugaru reprezinta o intreaga epoca a teatrului. Cele sase decenii de scena, in care a imbratisat toate speciile dramatice, au facut ca numele sau sa capete popularitatea Artistilor Poporului. Mai ales in ultimele trei decenii, el s-a numarat printre personalitatile ce au impus, cu o inegalata arta, viziunea clasica asupra eroilor caragialeeni.
Saptaminal – pe scena, la radio, la TV – actorul Giugaru ofera o lectie de disciplina profesionala, de daruire neconditionata unei arte pe care continua sa o slujeasca, la o virata venerabila, cu entuziasmul incepatorului.
Stimulat de intrebari, distinsul actor l-a rechemat, cu forta memoriei, alaturi de maestrul Giugaru de azi, pe zglobiul Sandi Husi al revistei de altadata, pentru o intalnire sarbatoreasca a celor doua nume de rezonanta.

— Ce insemnul Husul copilariei in cariera tanarului Sandi  Husi?
— In orasul meu natal, Husi, prin anii 1906-1907, exista o berarie, cu numele „La Pivniceru” unde veneau fel de fel de artisti. Printre acestia, si un oarecare Iorgu Tomescu; purta joben si floare alba la butoniera, cinta cuplete si spunea monoloage. Tata obisnuia sa ma ia cu el, ca si lui ii placeau artistii. Nu mi-am mai luat gandul de la Iorgu Tomescu si mi-am spus, in sinea mea, ca ista e cel mai mare om, ca el trebuie sa ajung. Mai tirziu a venit si Tanase… Husul a insemnat primul meu gind primul meu imbold catre teatru.
— Artistul Poporului de azi a fost, acum sase decenii, un popular actor de revista. Vorbiti-ne, stimate maestre, despre „revista de cartier” de altadata.
— „Revista de cartier” de altadata se compunea din cuplele, scheciuri, un balet de cinci-sase fete, cite puteau sa incapa pe scenele acelea, prea mici. Totul se petrecea la cinematografe, in pauzele dintre filme. Jucam sub numele de Sandi Husi, la cinematografele „Marcomi”, „Model”, „Volta-Buzesti”, „Marna”, „Odeon”… In majoritatea cazurilor, cupletele mi le scriam singur. Publicul era compus din muncitorii cartierelor Calea Grivitei, Bucurestii Noi si din imprejurimi, pe care nu-i mai interesa centrul, ci veneau pentru idolul lor, Sandi Husi. Ii mai aveam printre spectatori pe doamna Brezeanu, care venea, de mina cu Kiki Brezeanu (actorul Constantin Brezeanu de azi – n.n.), pe Iancu Petrescu, marele actor al Nationalului… Venea, ca reporter, si tinarul Zaharia Stancu.
— Cum s-a produs intilnirea cu marele Tanase si cu alte stele ale revistei?
— Prin 1928 jucam pe Vacaresti, la Teatrul Nou, reviste de Nicusor Constantinescu si N. Kanner. La unul dintre spectacole, am avut fericirea sa asiste si doamna Virginia Tanase, care, foarte incintata, nu stiu ce i-o fi spus lui Tanase, ca a doua zi am fost poftit la „Carabus” si mi s-a propus un angajament. Prima revista in care am jucat, „la Tanase”, a fost Cioc, cioc, cioc, cu Natalita Pavelescu, Tuchi Eremia, Niculescu-Buzau, Violeta Ionescu si multi altii. In revista Napoleon Tanase, eu il jucam pe Napoleon, iar el, pe Napoleon Tanase! Era un mare director… Tot pe scena lui Tanase, la Teatrul „Eforie” si la gradina „Carabus”, am cintat alaturi de Josephine Baker, care era pentru prima oara in tara noastra.
— Ati fost elevul Luciei Sturdza Bulandra. Ce ati invatat de la profesoara dumneavoastra?
— Am fost elevul doamnei Bulandra si in acelasi timp, angajatul companiei Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin. In teatrul profesoarei mele am avut prilejul sa-mi verific calitatile jucand, cu destul succes fel de fel de roluri, in diferite piese. De un singur lucru a trebuit sa ma despart, de… Sandi Husi! De atunci, conform dorintei doamnei Bulandra m-am numit Alexandru Giugaru. Tot de la ea am invatat sa fiu corect la repetitii, disciplinat si sa respect pe mai marii mei.
— Ati jucat intr-un film memorabil, din vremurile eroice ale cinematografiei noastre, O noapte furtunoasa. A fost prima intilnire cu Caragiale?
— Prea mare surpriza pentru mine nu a insemnat filmul, deoarece, prin anii 1920, mai jucasem in filme — e adevarat, mute. Surpriza a fost intilnirea serioasa cu opera lui Caragiale, care m-a obligat, in primul rind, sa nu improvizez nimic, sa respect fiecare punct si fiecare virgula si, mai cu seama, sa nu cumva sa pronunt „moldoveneste”…  Ma mai intilnisem cu Caragiale, cind am dat examen la Conservator, cu rolul Catindatului din D-ale carnavalului…
— Ati jucat, pe scena Nationalului, in toate comediile nemuritorului Caragiale. Ce ne puteti spune despre lucrul cu Sica Alexandrescu, la memorabilele spectacole?
— Datorita acestui mare – dupa mine, cel mai mare – regizor de teatru care a fost Sica Alexandrescu, pe scena Teatrului National s-a jucat tot repertoriul Caragiale. Nu a existat stagiune fara Caragiale. Lucrul cu Sica Alexandrescu era o incintare si, totodata, o veritabila lectie de teatru. Toti il ascultam orbeste. El mi-a oferii satisfactii mult dorite. Stia sa-si aleaga distributia si pe asta se bizuiau memorabilele lui spectacole.
— Ce inseamna, pentru dumneavoastra, Teatrul National?
— Prima scena a tarii inseamna pentru mine jumatate din cariera mea artistica; aici m-am intilnit cu marele repertoriu – Shakespeare, Moliere, Goldoni, Gogol, Cehov… Tot cu Nationalul am fost peste hotare, in turnee, unde am facut cinste patriei mele.
— Acum, la 80 de ani, apareti pe scena cu o tinerete artistica de invidiat. Care e secretul?
— Secretul e ca nu joc roluri care nu mi se potrivesc; iar cind imi face placere ceea ce fac, ma avint cu toata… tineretea. Nu ma simt bine decit pe scena, numai scena ma tine tinar! Cu aceeasi dragoste si tinerete as juca si astazi oricare dintre operele lui Caragiale, dar…

De ce am plecat din Husul meu?
de Alexandru Giugaru

De ce am plecat din Husul meu,
De ce am plecat adica,
Sa fii ramas in el si eu
Cum a ramas Mitica.

O, vinul, vinul de la Husi,
Buchet de tamaioasa,
Ii simt aroma si acum
Si-n gura apa-mi lasa.

Dupa Ghiozdanul cu amintiri – Foaie pentru minte si invatatura (de minte) la 150 de ani de scoala in Corni, Husi, coordonator Emil Pascal, in Vicu Merlan, Contributii monografice asupra Depresiunii Husilor, p. 313.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img