vineri, 19 aprilie, 2024

Orchestra Simfonica din Chicago a intrat in greva dupa 11 luni de negocieri salariale esuate

Distribuie:

Publicat:

Membrii Orchestrei Simfonice din Chicago, una dintre cele mai renumite din Statele Unite, au intrat în grevă luni după 11 luni de discuţii salariale lipsite de rezultate, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

 

Muzicienii susţin că angajatorul lor încearcă să le reducă salariile şi beneficiile sociale, în pofida creşterii veniturilor.

"Conducerea încearcă să reducă prestaţiile de bază şi să anuleze drepturile garantate la pensie, ceea ce i-ar afecta pe membri noştri şi ar pune în pericol viitorul orchestrei", a declarat contrabasistul Steve Lester, conduce negocierile în numele muzicienilor.

Acesta din urmă intenţionează să picheteze sediul orchestrei din Chicago (Symphony Center) până când se va ajunge la un acord.

Consiliul de administraţie al orchestrei s-a declarat dezamăgit de această grevă, survenită în plin sezon. Potrivit acestuia, cerinţele muzicienilor "sunt nerezonabile şi în detrimentul viitorului orchestrei pe termen lung".

Cu următorul concert al orchestrei programat marţi, Helen Zell, preşedinta consiliului de administraţie, a dat asigurări că până în prezent nu este prevăzută nicio anulare.

Directorul muzical al orchestrei, italianul Riccardo Muti, şi-a manifestat sprijinul pentru grevişti. "Înţeleg nevoile lor şi modul în care ar trebui tratate, sunt printre cei mai buni muzicieni din lume", a scris el într-o scrisoare către consiliul de administraţie.

"Sper că artiştilor li se va oferi pacea şi liniştea de care au nevoie pentru a-şi face treaba", a adăugat el.

Membrii Operei Lirice din Chicago, apăraţi de aceeaşi sindicat care susţine şi drepturile muzicienilor din cadrul Orchestrei Simfonice din Chicago, au intrat într-o grevă similară în luna octombrie împotriva politicii de reducere a costurilor adoptată de conducerea Operei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img