vineri, 19 aprilie, 2024

Papa Francisc a lansat un apel comunităţii internaţionale să se intervină în criza migranţilor în Libia

Distribuie:

Publicat:

Papa Francisc a lansat duminică un apel comunităţii internaţionale să acorde prioritate rezolvării crizei migranţilor în Libia, după un summit european în finalul căruia ţările membre au rămas divizate cu privire la atitudinea de adoptat faţă de fluxul migranţilor spre Europa, relatează France Presse.

"Îmi exprim apropierea faţă de miile de migranţi, de refugiaţi şi de ceilalţi care au nevoie de protecţie în Libia", a declarat Suveranul Pontif după tradiţionala rugăciune Angelus în Piaţa Sf. Petru din Vatican. "Nu vă uit niciodată, aud strigătele voastre şi mă rog pentru voi!".

"Foarte mulţi dintre aceşti bărbaţi, femei şi copii sunt supuşi unor violenţe inumane", a continuat el. "Invit din nou comunitatea internaţională să-şi respecte promisiunile de căutare a unor soluţii comune, concrete şi durabile pentru gestionarea fluxurilor de migranţi în Libia şi în toată Mediterana", a pledat papa.

"Guvernele trebuie să pună capăt trimiterii de migranţi spre ţări mai puţin sigure", ca Libia, a adăugat Suveranul Pontif, în vârstă de 84 de ani.

El a cerut guvernelor să acorde paralel "prioritate salvării vieţilor pe mare" cu dispozitive de debarcare sigure în porturi şi să garanteze migranţilor "condiţii de viaţă decente, alternative la detenţie, trasee migratorii regulate şi acces la procedurile de azil".

Italia se confruntă în continuare cu sosirea cvasicotidiană a sute de migranţi pe coastele sale.

Duminică, organizaţia neguvernamentală Alarm Phone a anunţat că două ambarcaţiuni gonflabile care transportau 60 şi respectiv 68 de persoane în Mediterana aveau nevoie urgentă de o intervenţie.

Paralel, organizaţia Medici fără Frontiere a anunţat că nava sa de salvare Geo Barents salvase alte 95 de persoane sâmbătă seara, ceea ce ridică la 296 numărul total al migranţilor aflaţi la bord.

Atenţia liderilor Uniunii Europene s-a mutat de la Mediterana spre frontiera între Belarus şi ţările europene vecine (Letonia, Lituania, Polonia) pe unde mii de migranţi încearcă să pătrundă în ţările blocului comunitar dinspre Belarus în ultimele luni, potrivit Agerpres.ro.

Un summit european de două zile, încheiat vineri, a arătat divergenţe persistente cu privire la problema migranţilor între Cele 27 de state, iar 12 dintre ele, între care Polonia şi Lituania, au cerut UE să finanţeze construirea unor bariere împotriva migranţilor la graniţele lor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img