vineri, 19 aprilie, 2024

Parlamentul European intra in sesiune plenara extraordinara – Discuta, joi, prin videoconferinta masuri de combatere a COVID-19

Distribuie:

Publicat:

Parlamentul European organizează joi o sesiune plenară extraordinară consacrată aprobării măsurilor urgente de combatere a pandemiei COVID-19 în Uniunea Europeană, PE luând măsuri pentru ca eurodeputaţii să poată participa la sesiunea plenară şi de la distanţă, potrivit Agerpres.

Începând cu ora locală 10:30 (11:30 ora României), Consiliul şi Comisia vor prezenta şi discuta cu eurodeputaţii măsurile pe care UE trebuie să le ia pentru a răspunde în mod eficient şi coordonat în faţa provocărilor COVID-19. Până în prezent, măsurile propuse au inclus sprijin financiar imediat pentru ţările care au nevoie de ajutor, sprijin sectorial pentru industriile aflate în pericol de colaps, precum şi sprijin logistic şi material pentru a obţine echipamente medicale necesare acolo unde este nevoie.

Comisia Europeană a propus o serie de măsuri pentru a ajuta cetăţenii şi întreprinderile să facă faţă crizei într-un mod coordonat. Măsurile trebuie aprobate atât de statele membre în cadrul Consiliului, cât şi de către Parlamentul European, înainte de a putea intra în vigoare. PE şi-a accelerat procesul decizional şi a adoptat norme temporare privind votul la distanţă, pentru a permite adoptarea de măsuri urgente

De asemenea, Parlamentul European urmează să dezbată şi să aprobe propunerea de suspendare a temporară a normelor UE privind sloturile orare, pentru a opri zborurile goale cauzate de pandemia COVID-19. Normele aeroportuare obligă companiile aeriene să exploateze cel puţin 80% din sloturile lor de decolare şi de aterizare, dacă nu doresc să le piardă în sezonul următor (începând cu luna octombrie 2020). Acest lucru a împins mulţi transportatori aerieni să opereze zboruri goale de la sfârşitul lunii ianuarie, când virusul a început să se răspândească în întreaga lume.

Aşa-numitele "zboruri fantomă" au un cost economic şi de mediu ridicat şi, prin urmare, Parlamentul European s-a angajat să pună capăt acestei practici cât mai curând posibil. PE va vota cu privire la suspendarea temporară a regimului "foloseşti sau pierzi", la mai puţin de două săptămâni de la depunerea propunerii de către Comisie. Această regulă a fost deja suspendată de mai multe ori, de exemplu în 2009, ca răspuns la criza economică şi la impactul acesteia asupra transportatorilor aerieni.

Eurodeputaţii urmează să dea joi undă verde pentru a canaliza fonduri europene în valoare de 37 de miliarde de euro pentru a sprijini cetăţenii, regiunile şi ţările care luptă împotriva pandemiei COVID-19. Săptămâna trecută, Comisiile pentru dezvoltare regională şi pentru pescuit au solicitat Parlamentului European să adopte în mod direct în plen, în cadrul "procedurii de urgenţă" (definită în conformitate cu articolul 163 din Regulamentul de procedură), măsurile din cadrul "iniţiativei pentru investiţii în răspunsul la coronavirus".

Aceste măsuri propuse de Comisia Europeană au scopul de a canaliza 37 miliarde euro din fondurile europene disponibile cât mai curând posibil pentru cetăţenii, regiunile şi ţările cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus. Fondurile vor fi direcţionate către sistemele de sănătate, IMM-uri, pieţele forţei de muncă şi alte părţi vulnerabile ale economiilor statelor membre ale UE.

La 13 martie, a fost publicată o propunere legislativă de modificare a Regulamentului privind dispoziţiile comune, a Fondului european de dezvoltare regională şi a Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime. Comisia a propus să se direcţioneze suma de 37 miliarde euro în cadrul politicii de coeziune pentru a lupta împotriva crizei provocate de coronavirus, prin intermediul renunţării la obligaţia sa în acest an de a solicita ca prefinanţarea pentru fondurile structurale să fie returnată. Această sumă se ridică la aproximativ 8 miliarde euro de la bugetul UE, pe care statele membre vor putea să o utilizeze pentru a suplimenta cele 29 miliarde euro din fondurile structurale în întreaga UE.

În fine, Parlamentul European va aproba extinderea Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgenţele în domeniul sănătăţii publice, punând la dispoziţie până la 800 de milioane de euro în 2020. Ca parte a răspunsului coordonat comun al UE la epidemia COVID-19, Comisia Europeană a propus includerea crizelor în domeniul sănătăţii publice în lista situaţiilor de urgenţă ce pot fi susţinute din Fondul de solidaritate al UE (FSUE). Modificările vor permite ca nivelul plăţilor în avans pentru toate tipurile de dezastre să fie majorat la 25% din contribuţia prevăzută de FSUE, limitată la maximum 100 milioane euro şi ca nivelul total al creditelor pentru avansurile FSUE din bugetul anual să fie majorat de la 50 milioane euro la 100 milioane euro. De asemenea, operaţiunile eligibile vor putea fi extinse pentru a include acordarea de sprijin într-o situaţie de urgenţă majoră în domeniul sănătăţii publice, inclusiv asistenţă medicală, precum şi măsuri de prevenire, monitorizare sau control al răspândirii bolilor.

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au convenit să permită o procedură alternativă temporară de vot

la distanţă prin e-mail pentru sesiunea plenară din 26 martie. Toate măsurile de precauţie pentru prevenirea răspândirii COVID-19 sunt menţinute pentru a permite membrilor şi personalului să asigure exercitarea corespunzătoare a funcţiilor legislative, bugetare şi de control ale Parlamentului European.

Tot joi are loc o videoconferinţă a membrilor Consiliului European, care vor continua consultările privind măsurile UE de combatere a epidemiei COVID-19, potrivit site-ului instituţiei europene.

"Vom continua să acţionăm în mod decisiv în funcţie de evoluţia situaţiei pe măsură ce se desfăşoară şi să combatem această criză. Trebuie să ne mobilizăm toată energia pentru a ne proteja cetăţenii şi pentru a susţine sistemul nostru sanitar", a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Participanţii se vor axa pe cele patru priorităţi identificate: limitarea răspândirii virusului; furnizarea de echipamente medicale, cu un accent special pe măşti şi dispozitive de protecţie respiratorie; promovarea cercetării, inclusiv a cercetării în vederea unui vaccin şi combaterea consecinţelor socio-economice ale COVID-19.

Liderii statelor membre se angajează, de asemenea, să ajute cetăţenii UE blocaţi în ţări terţe.

Aceasta va fi cea de a treia videoconferinţă a membrilor Consiliului European pentru a coordona eforturile depuse de UE în ceea ce priveşte COVID-19, după cele din 10 şi 17 martie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img