sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Parlamentul va intra in sesiune extraordinara! Care este motivul

Distribuie:

Publicat:

Deputatii si senatorii se intrunesc in sesiune extraordinara, incepand de marti, pentru a aproba ordonantele de urgenta adoptate de catre Guvern saptamana trecuta referitoare la modificarea modului de calcul al pensiilor militare, plafonarea indemnizatiilor de crestere a copilului si cresterea salariilor politistilor. Camera Deputatilor si Senatul au fost convocate in sesiune extraordinara, incepand de marti, pentru a fi introduse pe ordinea de zi OUG-urile adoptate vineri, privind pensiile speciale, indemnizatiile pentru cresterea copilului si salariile politistilor, potrivit News.ro.
Anuntul a fost facut de presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, la finalul sedintei de coalitie de luni.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor se va intruni de la ora 11, urmand ca sedinta de plen sa aiba loc incepand cu ora 15. Senatul va avea marti doar o reuniune a Biroului Permanent, de la ora 14. Sesiunea extraordinara este necesara pentru ca OUG-urile adoptate vineri de Guvern sa poata intra in vigoare, aplicarea lor depinzad de votarea lor de catre Parlament.
Prima incercare de convocare a acestei sesiuni a avut loc saptamana trecuta, insa ea a fost amanata, fara a fi oferite explicatii.
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanta de urgenta prin care se plafoneaza pensiile speciale, care nu mai pot depasi valoarea salariilor aflate in plata in baza carora s-a calculat pensia, o OUG privind plafonarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului la 8.500 lei, precum si o OUG prin care au fost marite salariile politistilor cu 10% si cu 15% salariile personalului civil din institutiile de siguranta nationala. Lucrarile Camerei nu vor fi prezidate de Liviu Dragnea, care i-a delegat atributiile sale lui Florin Iordache pe perioada 8-11 august, perioada in care Parlamentul se va afla in sesiune extraordinara.
”In perioada 8-11 august 2017, atributiile presedintelui Camerei Deputatilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor”, se arata in decizia publicata, luni, in Monitorul Oficial.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img