marți, 19 martie, 2024

Partidul Laburist il suspenda pe Jeremy Corbyn in urma comentariilor facute dupa aparitia unui raport privind antisemitismul in cadrul formatiunii

Distribuie:

Publicat:

 

Partidul laburist de opoziţie l-a suspendat joi pe fostul lider Jeremy Corbyn în urma comentariilor făcute după apariţia unui raport care estima că partidul este responsabil de hărţuire şi discriminare din cauza modului în care a gestionat alegaţiile de antisemitism, relatează Reuters, dpa şi AFP.

"În lumina comentariilor sale făcute astăzi şi eşecului său în a le retracta ulterior, Partidul Laburist l-a suspendat pe Jeremy Corbyn pe durata investigaţiei", a declarat un purtător de cuvânt, potrivit agerpres.ro.

Raportul efectuat de Comisia pentru egalitate şi drepturile omului (EHRC), un organism independent, a descoperit "serioase deficienţe" în privinţa investigării alegaţiilor de antisemitism în cadrul Partidului Laburist.

"De asemenea, el nu mai este membru al grupului parlamentar al Partidului Laburist", a mai precizat purtătorul de cuvânt, ceea înseamnă că Jeremy Corbyn poate rămâne în Camera Comunelor, dar ca independent.

Potrivit news.sky.com, Corbyn a reacţionat joi la raport afirmând că numărul de plângeri făcute în timpul mandatului său "au fost exagerate dramatic din motive politice".

 

Apoi a susţinut o conferinţă de presă în care a repetat acest lucru şi a subliniat că el nu este "parte a problemei".

Corbyn a mai spus că nu va părăsi Partidul Laburist, precizând că este "mândru să fie membru al Partidului Laburist", căruia i s-a alăturat când avea 16 ani. "M-am luptat cu rasismul toată viaţa mea şi voi lupta cu rasismul cât voi trăi", a afirmat Corbyn.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img