joi, 25 aprilie, 2024

Patru morti si zeci de raniti, in India, dupa prabusirea unei pasarele pentru pietoni langa gara din Mumbai

Distribuie:

Publicat:

Patru persoane au murit şi alte circa 30 au fost rănite după ce o pasarelă de pietoni s-a prăbuşit joi lângă gara principală din Mumbai la o oră de vârf, au anunţat autorităţile locale. Accidentul scoate încă o dată în evidenţă starea proastă a infrastructurilor din capitala financiară a Indiei, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

 

Pasarela, care se afla în reparaţii, potrivit mass-media indiene, a cedat în jurul orelor 19:30 (14:00 GMT), într-un moment în care o mulţime de pasageri încercau să ajungă în gara Chhatrapati Shivaji.

"Douăzeci şi opt de persoane au fost rănite când s-a prăbuşit pasarela. Patru persoane transportate la spital au murit din cauza rănilor", a declarat Tanaji Kamble, purtător de cuvânt al organismului municipal însărcinat cu gestionarea catastrofelor.

Echipe de salvare din structura federală indiană însărcinată cu gestionarea catastrofelor au fost trimise la faţa locului, autorităţile având temeri că alte persoane ar putea fi prinse sub dărâmături.

În septembrie 2017, 23 de persoane au murit în urma prăbuşirii unei pasarele înguste în gara Prabhadevi, în centrul Mumbaiului.

Responsabilii căilor ferate au acuzat vremea proastă pentru a explica aglomeraţia, în pofida avertismentelor lansate anterior cu privire la riscurile de accidente pe această pasarelă.

Experţii denunţă învechirea infrastructurii ce echipează reţeaua feroviară. Circa 7,5 milioane de pasageri folosesc zilnic cele 2.500 de trenuri ale reţelei feroviare din Mumbai, o aglomeraţie urbană cu 20 de milioane de locuitori. Aproape zece persoane mor în fiecare zi în timp ce folosesc reţeaua feroviară din suburbii, fie căzând din trenuri supraaglomerate, fie când traversează liniile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img