marți, 23 aprilie, 2024

Peste 25.000 de firme s-au inscris in Start-Up Nation 2018

Distribuie:

Publicat:

Numărul firmelor al căror dosar a fost acceptat în programul „Start-Up Nation 2018” a trecut de 25.000, cu trei zile înainte de închiderea aplicației, ajungând la peste 26.000, cu 7.000 mai multe decât anul trecut, reiese de pe site-ul aplicației, deși progamul nu are încă un buget.

Aplicația cu numărul 25.000 a fost înregistrată sâmbătă, 9 februarie, la ora 11:46, pentru firma Tiana Maria Pan, scrie Mediafax.

La ora transmiterii știrii, aproximativ 26.200 de dosare erau înregistrate în aplicație, respectiv cu aproape 7.000 mai multe decât anul trecut.

Deschis la data de 27 decembrie 2018, programul urmează să fie închis marți, 12 februarie, la ora 19:00.

Pentru acest an, autoritățile și-au propus să atragă un număr dublu de aplicații față de cel de anul trecut, respectiv de 38.600.

Aplicația cu numărul de 19.300, aproape câte au fost anul trecut, a fost înregistrată la data de 29 ianuarie, la ora 18:00, de către Brain Diagnostic & Explorer.

Prin acest program se acordă un ajutor de minimis unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari întreprinderi mici şi mijlocii, în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, potrivit Ministerului pentru IMM-uri și Antreprenoriat.

În condițiile în care bugetul de stat pentru 2019 nu a fost încă aprobat este neclar câte firme vor fi finanțate în acest an.

Pentru anul trecut, Radu Ștefan Oprea, ministrul de resort, a susținut că erau bani pentru 10.000 de firme, dar documentația completă pentru finanțare a fost depusă de aproximativ 8.000 de firme.

În plus, Oprea a afirmat, la conferința de lansarea „Start-Up Nation 2018” că are asigurat bugetul de 2 miliarde de lei, respectiv pentru 10.000 de firme, pentru derularea programului din acest an în bune condiții.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img