News Flash:

Peste 280 de combatanti ai gruparii islamiste Boko Haram au fost ucisi in actiuni militare terestre si lovituri aeriene in Niger

4 Ianuarie 2019
460 Vizualizari | 0 Comentarii
media 144489862407166800

Peste 280 de militanţi ai grupării Boko Haram au fost ucişi în acţiuni militare terestre şi lovituri aeriene în Niger de când guvernul de la Niamey a demarat o operaţiune împotriva organizaţiei islamiste săptămâna trecută, a anunţat Ministerul Apărării din ţara africană, transmite joi agenţia Reuters, potrivit Agerpres.


Boko Haram a atacat Nigerul, Ciadul şi Camerunul de la baza sa din nord-estul Nigeriei, unde duce lupte de peste nouă ani pentru a înfiinţa un califat islamist. 

Într-un comunicat difuzat miercuri, Ministerul Apărării din Niger a precizat că armata a întreprins o operaţiune de ''curăţire'' împotriva grupării islamiste vinerea trecută de-a lungul fluviului Komadugu (sud-est), care separă Nigerul de Nigeria.

Peste 200 de militanţi au fost ''neutralizaţi'' în cursul loviturilor aeriene şi alţi 87 au fost ucişi de trupe terestre ale Nigerului, potrivit comunicatului. 

În iunie 2016, peste 30 de soldaţi ai Nigerului au fost ucişi într-un atac întreprins de Boko Haram asupra oraşului Bosso (sud, în regiunea Diffa), determinând Ciadul vecin să trimită 2.000 de militari pentru a ajuta autorităţile de la Niamey să lupte împotriva militanţilor. Trupele ciadiene s-au retras în octombrie 2017, sporind preocupările în legătură cu securitatea regiunii Diffa.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1362 (s) | 34 queries | Mysql time :0.015128 (s)