vineri, 29 martie, 2024

Philippe Coutinho a semnat oficial cu FC Barcelona

Distribuie:

Publicat:

Brazilianul Philippe Coutinho, fostul mijlocaş ofensiv al echipei engleze de fotbal Liverpool, a semnat oficial cu FC Barcelona un contract până în 2023, el devenind al treilea cel mai scump jucător de fotbal din istorie (120 de milioane de euro, plus 40 de milioane în bonusuri), conform presei iberice).

După semnarea contractului, eveniment care s-a desfăşurat la tribuna de onoare a stadionului Nou Camp, Coutinho, îmbrăcat în costum, cămaşă albă, dar fără cravată la gât, a făcut câteva fotografii alături de preşedintele clubului catalan, Josep Maria Bartomeu.

''Fani ai echipei FC Barcelona, în sfârşit am ajuns! Este un vis devenit realitate. (…) Vreau să joc aici, să câştigăm trofee, iar suporterii să fie din nou fericiţi'', a spus Coutinho într-o înregistrare video difuzată de club.

Brazilianul a sosit însă accidentat la clubul catalan şi va fi indisponibil până la finele lunii ianuarie, potrivit AFP. Barca a anunţat luni, după vizita medicală efectuată de jucătorul sud-american, că acestea a suferit o leziune musculară la coapsa dreaptă, iar perioada sa de indisponibilitate va fi de aproximativ 20 de zile.

Din acest motiv, Coutinho nici nu a putut evolua în primele meciuri disputate de FC Liverpool în 2018.

''Vom aştepta ca el să ni se alăture şi vom evalua toate aspectele. Dar, desigur, nu cred că îl vreau să joace portar!", a glumit antrenorul Ernesto Valverde, adăugând că jucătorii săi se adaptează rapid.

Dacă durata indisponibilităţii sale se va confirma, brazilianul îşi va putea face debutul la Barca pe 28 ianuarie, la meciul de pe teren propriu cu Alaves, din campionatul Spaniei, sau pe 31 ianuarie, cu ocazia semifinalelor Cupei Regelui, dacă Barca se va califica.

Coutinho şi-ar putea amâna, însă, debutul până pe 4 februarie, când Barca o va întâlni într-un meci de campionat pe concitadina Espanyol, echipă la care jucătorul brazilian a evoluat timp de şase luni, sub formă de împrumut, în 2012.

Conform presei spaniole, FC Barcelona a acceptat să plătească 120 milioane euro, plus alte 40 milioane bonusuri, pentru a-şi asigura serviciile lui Coutinho, care a devenit astfel unul dintre cei mai scumpi fotbalişti din istorie, după compatriotul său Neymar (222 milioane euro) şi francezul Kylian Mbappe (180 milioane), ambii achiziţionaţi în vara trecută de Paris Saint-Germain.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img