joi, 25 aprilie, 2024

Piata auto din Marea Britanie a inregistrat anul trecut cel mai semnificativ declin de la criza financiara

Distribuie:

Publicat:

Vânzările de autoturisme noi în Marea Britanie au înregistrat anul trecut un recul de 6,8%, cea mai puternică scădere anuală înregistrată după criza financiară din 2009, din cauza incertitudinilor cu privire la Brexit şi a reducerii cererii pentru autoturismele cu motor diesel, a anunţat luni Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters preluată de Agerpres.

Aproximativ 2,37 milioane de noi autoturisme au fost înmatriculate în 2018, comparativ cu 2,54 milioane în 2017 şi 2,69 milioane în 2016, în condiţiile în care cererea pentru autoturisme cu motoare diesel a înregistrat o scădere de 31,7% anul trecut, în linie cu tendinţele din Europa. 

Declinul vânzărilor totale de autoturisme în 2018 a reprezentat cea mai mare scădere anuală după reculul de 11,3% din 2008, în timpul crizei financiare globale. 

În topul celor mai bine vândute modele din 2018 se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Vauxhall Corsa, Nissan Qashqai şi Ford Focus. 

În 2018, Dacia a vândut pe piaţa britanică 24.169 vehicule, în scădere cu 3,90% faţă de 2017, când a înmatriculat 25.149 de unităţi. 

Industria avertizează că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană riscă să pună în pericol locurile de muncă ale celor peste 85.000 de angajaţi din sectorul auto. 

Directorul SMMT, Mike Hawes, a avertizat: "Este greu să vedem orice fel de evoluţii favorabile în urma Brexitului. Toată lumea recunoaşte că Brexitul reprezintă o ameninţare existenţială la adresa industriei auto din Marea Britanie şi sperăm că va prevala o soluţie practică". 

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 5,5% în decembrie, la 144.089 unităţi, a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT). În topul celor mai bine vândute modele în decembrie se află Ford Fiesta, Volkswagen Polo, MINI, Mercedes-Benz A Class şi Nissan Qashqai. 

În decembrie, Dacia a vândut 1.890 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 92,27% faţă de perioada similară din 2017, când a înmatriculat 983 de unităţi. 

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img