vineri, 29 martie, 2024

PNL pune presiune pe judecatori. Raluca Turcan cere o sentinta rapida pentru Liviu Dragnea

Distribuie:

Publicat:

Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL, pune presiune pe judecătorii de la ÎCCJ şi de la CCR. Liderul deputaţilor liberali cere urgentarea acordării unor soluţii în dosarele care îl vizează pe Liviu Dragnea.

"Facem apel la ICCJ și CCR să acționeze cu celeritate în cazul dosarelor lui Liviu Dragnea și a sesizărilor de neconstituționalitate, la care întreaga opinie publică așteaptă decizii legale și legitime.

Astăzi, la CCR s-a dispus pentru a patra oară amânarea soluționării sesizării lui Florin Iordache în privința completurilor de 3 judecători, iar la ICCJ s-a amânat din nou soluționarea procesului penal.

Indiferent de posibila motivare juridică a acestor tergiversări, este limpede că judecătorii sunt MORAL obligați să soluționeze în cel mai scurt timp procesul penal și sesizarea de neconstituționalitate.

Judecătorii sunt obligați să soluționeze cu celeritate aceste cauze, deoarece:

– Una dintre instituțiile cheie ale statului democratic, Camera Deputaților, este de doi ani și jumătate condusă de un cetățean condamnat penal. România este, din acest punct de vedere, un caz singular în Europa. Perpetuarea acestei situații a devenit de neacceptat.

– Credibilitatea justiției este profund afectată în ochii oamenilor, care văd cum, în cazul persoanelor suspuse, judecata se transformă într-un neîntrerupt șir de tergiversări. Amânarea sine die a unor decizii în cazul CCR dă naștere unor suspiciuni de obediență politică în cazul acestei instituții fundamentale.

– De prea mult timp, agenda publică din România este acaparată, într-un fel sau altul, exclusiv de dosarele lui Dragnea, când prioritățile reale ale societății sunt cu totul altele.

Sperăm, împreună cu toți oamenii de bună credință din România, că deciziile care vor fi pronunțate de IICJ și CCR în aceste cauze vor da un semnal de normalitate într-o țară care pare a fi în curs de a fi stăpânită de către infractori", scrie Turcan pe Facebook.

Președintele completului de judecată de la Instanța supremă a anunțat, luni, că magistrații vor amâna pronunțarea unei sentințe în cazul lui Liviu Dragnea. Un avocat s-a declarat nemulțumit de ora târzie, iar președintele completului a anunțat că ”oricum vom amâna pronunțarea”.

Procurorul DNA a anunțat, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) că solicită pedepse mai aspre pentru inculpații din procesul lui Liviu Dragnea. Procurorul DNA a cerut condamnari și pentru acuzațiile de fals și instigare la fals, pentru care inculpații au fost achitați pe fond.

Magistrații instanței supreme au anunțat că resping toate solicitările formulate de avocații inculpaților din procesul lui Liviu Dragnea, inclusiv cea de amânare, și că judecă luni ultimul termen.

Pe fond, Liviu Dragnea a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img