Politica lui Bismarck. A fost numit pe 23 septembrie 1862 ca prim ministru al Prusiei, sprijinit de Cameră Deputaţilor. Bismarck promovează o politică autoritară prin instituirea unui regim poliţist şi prin întârzierea reformelor; această politică se repercutează şi asupra imaginii regelui, care pierde din popularitatea de care se bucură.
Ca manevra de a canaliza atenţia populaţiei în direcţia naţionalismului german a folosit conflictele militare. Spre exemplu, în perioada războiului germano-danez din 1864, atunci când Danemarca a fost nevoită să cedeze ducatele Schleswig şi Holstein.
Aceasta, conform calculelor lui Bismarck, a dus la un conflict cu aliatul Danemarcei, Austria. Wilhelm accepta cu greu politica agresivă a lui Bismarck, care duce la un război în 1866 cu Austria. Cu toate acestea, datorita strategiei aplicate de generalul prusac von Moltke războiul se va termina în favoarea Prusiei.
Politica lui Bismarck
Izbânda din război fără anexarea intenţionată a Saxoniei a determinat o animaţie patriotică în rândul maselor polpulare de unire a Germaniei, ocazie favorabilă pentru încheierea conflictului cu Constituţia prusacă, fiind aprobate unele reforme şi la 1 iulie 1867 în Parlament alcătuirea „Ligii germane de nord” sub conducerea lui Wilhelm I.
Această politică de consolidare a Prusiei a fost privită cu neîncredere de Franţa care sub conducerea împăratului Napoleon al III-lea, care începe războiul franco-german din 1870-1871, în cursul căruia au loc bătăliile de la Gravelotte şi Sedan. Prin înfrângerea Franţei, Wilhelm se încoronează că primul împărat german la 18 ianuarie 1871 în „Sala oglinzilor” din Versailles. Se spune că Bismarck şi Wilhelm s-ar fi opus acestei încoronări în Versailles pentru a evita umilirea francezilor, dar au trebuit să cedeze sub presiunea maselor.
