vineri, 19 aprilie, 2024

Politistii rutieri au vizitat Scoala Gimnaziala ”C. Parfene” Vaslui, din municipiul Vaslui – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Campania ”CIRCULĂM CORECT! SUNTEM ÎN SIGURANȚĂ!” a ajuns miercuri, 28 iulie, la Școala Gimnazială ”C. Parfene” Vaslui, din municipiul Vaslui, județul Vaslui.

În cadrul programului ”Vacanță funny…la școală”, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul Rutier Vaslui au procedat la instruirea  pe linie de circulație rutieră a unui număr de 22 elevi din clasele I – IV, punând accent pe un set de reguli de circulație pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Elevilor li s-au reamintit următoarele reguli de circulație:

–        Deplasarea în calitate de pieton pe drumurile publice se efectuează doar pe trotuare, iar în locurile unde acestea lipsesc, pe acostamente sau alei laterale. În cazul în care toate acestea nu sunt prezente, deplasarea va fi făcută pe partea stângă a străzii, cât mai aproape de marginea acesteia.

–        În cazul deplasării pe timp de noapte, se vor folosi obiecte de îmbrăcăminte de culoare deschisă și cu elemente reflectorizante;

–        Traversarea străzii se va efectua doar prin locurile special amenajate, semnalizate cu indicatoare sau marcaje cu semnificația ”Trecere pentru pietoni” sau, în lipsa acestora, pe la colțul străzii, în ambele cazuri după o temeinică și prealabilă asigurare;

–        Se interzice conducerea pe drumurile publice a bicicletelor și a trotinetelor electrice până la împlinirea vârstei de 14 ani;

–        Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente;

–        Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice.

 

De asemenea, elevii au avut ocazia să adreseze întrebări polițiștilor, atât despre munca de poliție, cât și despre regulile de circulație.

Prezența autospecialei de Poliție a fost momentul culminant al întâlnirii, copiii bucurându-se să vadă de aproape cum funcționează sirenele și girofarul și să afle în ce situații se folosesc acestea.

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img