Un profesor din Școala Protopopești din Vaslui a postat pe rețeaua de socializare despre incidentul recent care a avut loc acolo. El a scris că regretă că a scris despre acest incident, dar că nu poate să se abțină. El a menționat că este revoltat de ura cu care oamenii au aruncat asupra școlii și că școala l-a format pe el ca om. Profesorul a menționat că există legi în țara asta și oameni care veghează la respectarea lor și că autoritățile vor face datoria lor. El a menționat că este dezamăgit de faptul că nimeni nu a venit în ajutorul școlii atunci când avea mare nevoie și că oamenii numai așteaptă un pretext pentru a-și da drumul furiei.
CITESTE MAI JOS INTREAGA POSATRE :
" OAMENII, FACEBOOK ȘI ȘCOALA
O să scriu și eu ceva, la cald, despre incidentul petrecut în Școala mea. Știu că o să regret, că o să-mi ridic în cap cancelaria, direcțiunea, părinții, elevii și autoritățile, dar nu pot să mă abțin. Pentru că ai mei părinți m-au crescut inoculând în mintea mea nu îndeajuns de deșteaptă două principii (hai să le zicem așa, deși nu sunt sigur): respectul față de lege și supunerea față de cel puternic, aflat în „foncție”, sau față de „gura satului”. „Să nu ne știe nimeni, mamă, că (se) râde de noi”. Mai ales acest al doilea gând s-a înfipt ca o secure în capul meu, blocând inițiative mai mult sau mai puțin bune, dar n-am de unde ști pentru că nu le-am început niciodată.
N-o să reiau aici subiectul, deja îl știe toată lumea. Nici n-o să caut scuze colegului meu, care a greșit și va suporta consecințele pentru asta, cu atât mai mult cu cât are ani de vechime în învățământ aproape câți am eu în buletin. Există legi în țara asta, există oameni care veghează la respectarea lor, deci autoritățile o să-și facă datoria. Cred. Sper. O să spun însă că mă revoltă ura cu care v-ați aruncat asupra Școlii al cărei nume eu îl voi scrie întotdeauna cu „Ș” mare, pentru că datorită ei am ajuns om. Așa cum sunt eu, cu bune și, mai ales, cu rele, eu țin la Școala asta. Voi ați denigrat-o în fel și chip, întotdeauna și așteptați doar un pretext pentru a vă da liber furiei. Pe voi, această Școală v-a traumatizat, pentru că vă obliga la disciplină, muncă și dedicație. Lucruri pe care le urâți din rărunchi.
N-am văzut pe nimeni să vină în ajutor Școlii atunci când avea mare nevoie. N-am văzut nicio mamă să vină din proprie inițiativă la începutul anului școlar ca să ajute la igienizarea spațiului, pentru că, nu-i așa, există „om de servici”. N-am văzut niciun tată să ajute la cositul ierbii din grădină, pentru că, nu-i așa, există „oameni la 416”. N-am văzut niciun părinte să vină la împachetat cadourile pentru Crăciun cumpărate de Primărie, atunci când profesorii stăteau până la 12 noaptea ca să termine operațiunea. N-am văzut pe nimeni să ofere o mână de ajutor atunci când un singur profesor descărca mașina Primăriei plină de cadouri pentru copiii voștri, iar mămicile făceau slalom printre cutiile de pe alee, supărate că trebuie să aștepte descărcarea lor pentru a lua banii din bursa copiilor. Niciuna nu s-a atins de vreo cutie, Doamne-feri ! Ați făcut scandal atunci când învățătoarea v-a atras atenția că progenitura din dotare are păduchi, care s-au răspândit și la învățătoare, inclusiv. „Nespălata dracului !” Ați țipat la profesori că nu v-au anunțat că „se fac dosare de rechizite”, de parcă afișul nu stătea la intrarea în școală de vreo lună, iar dirigintele nu le-ar fi spus copiilor în clase. L-ați înjurat pe același diriginte care v-a atras atenția că distinsul dumneavoastră copil înjură, scuipă, lovește colegi, atinge cu tentă sexuală fetele. Ați râs în hohote când derbedeul satului l-a înjurat și jignit pe director, ziua-n amiaza-mare, în văzul lumii.
Pentru toate astea, dragi colegi, noi suntem vinovați. Pentru că nu suntem uniți, pentru că ne urâm unii pe alții, pentru că nu ne facem serviciul corect, pentru că nu înțelegem că spiritul de colegialitate nu înseamnă să ne acoperim greșelile, ci să ni le semnalăm unii altora și să încercăm să le remediem. Pentru că ne lăsăm călcați în picioare de alte instituții și le facem munca. Pentru că suntem ipocriți și, în față, îl compătimim pe colegul nostru, dar în secret ne bucurăm de necazul care i se întâmplă. Și nu ne băgăm în discuție, nu avem păreri, nu propunem, nu avem simțul măsurii. „Ce fă/bă, te crezi tu cea/cel mai deșteaptă/deștept din școala asta?” Jurați acum că n-ați țipat niciodată la vreun elev, cel puțin, și eu mă duc și dărâm catapeteasma bisericii din sat cu capul, că tot am mai lovit-o odată de-mi cântau îngerii pe la ureche.
Stimați părinți, eu capitulez. Necondiționat. Niciodată, de acum înainte, nu voi mai atrage atenția elevului care iese pe geam din clasă, aleargă pe pupitre, strică robinetele din baie, înfundă toaletele cu hârtia igienică, stinge becul din clasă acționând întrerupătorul cu piciorul, aruncă ambalajele din plastic în șanț, în fața școlii. Niciodată nu voi mai scrie aici, pe Facebook, despre tineretul nostru adolescentin care umple scările școlii de semințe, pet-uri de suc și bere, sticle de votcă sparte. Așa i-ați crescut, așa să-i aveți.
Aceștia, peste ani, vor comenta despre școală, agramat, din „Germanea” sau „Spanea”, cu literă mică, tatuați pe brațul stâng, că ei au „salar” în „ieuro” și „știe ei mai bine că ce școală e în germanea, nu can rominia, care nu anteleg ceai scris”.
În 2003 m-am întors în sat pentru că mi-era drag. M-am ales cu scuipaturi și înjurături.
Drept pentru care vă mulțumesc !
Aveți liber la porcăieli. "
