In fiecare an, spre sfarsitul lunii decembrie, in Romania tensiunile politice au crescut. Uneori au dat in clocot. De aceasta data, au un potential de-a dreptul exploziv. Unii comemoreaza, altii aniverseaza ceea ce s-a petrecut in Romania in intervalul 15-25 decembrie. Cum au debutat evenimentele, rolul jucat de pastorul Tokes si cum s-a inchis un ciclu printr-un proces sumar si o executie de-a dreptul animalica a cuplului Ceausescu. Pentru unii a fost revolutie. Pentru altii, lovitura de stat. Lovitura, spun unii, a fost benefica. Altii afirma ca fost malefica. In acest an, nivelul tensiunilor creste. E sau nu e stat paralel? E atacata sau consolidata independenta judecatorilor? Ce rol joaca momentul psihologic al despartirii de Rege? Toarna sau nu gaz peste foc?
Se avanseaza in upgradarea tensiunilor poltice cu frana de mana trasa. Asta se va intampla doar pana sambata seara, cand ne vom desparti de ultimul Rege al romanilor, care merge in rai. Incepand de duminica dimineata, se pot deschide portile iadului.
Explicatia e nu numai de natura socio-politica ci si de natura psihologica. Decesul Majestatii Sale, Regele Mihai I al Romaniei, a pus in surdina manifestarile din ce in ce mai zgomotoase ale opozitiei parlamentare si non-parlamentare. Initial, toate partidele, dar si organizatiile civice, reale sau mascate, s-au angajat rituos sa se abtina de la manifestatii, altele decat cele de comemorare, pana ce se va fi consumat momentul Curtea de Arges. Puterea s-a tinut de cuvant. Singura manifestatie initiata de PSD a fost la Craiova si, in totalitate, ea a fost dedicata memoriei Regelui Mihai. Opozitia insa nu s-a abtinut. Frustrarile ei au explodat. In Parlament, dar si in strada. Atat in Parlament, cat si in strada, comportamentul liderilor PNL si a celorlalte partide afiliate a fost lamentabil. Acesti oameni politici au confiscat si acea zona a manifestatiilor de protest, care ramasese cat de cat nevopsita politic de statul paralel. Violenta verbala si fizica, cresterea nivelului de agresivitate au fost si sunt pe masura frustrarii. Iar frustrarea este generata de neputinta. Sau de impotenta. Niciun partid din opozitie si nici macar PNL, care are un procent cat de cat semnificativ din electorat, nu este in acest moment suficient de bine organizat, pentru a lupta eficient prin mijloace democratice, puse la dispozitie de Legea Fundamentala. Ca sa lupti in politica trebuie sa ai argumente. Ca sa ai argumente, trebuie sa cunosti in profunzime atat legislatia cat si fenomenele. Ca sa le cunosti, nu este suficient sa ai cultura politica. Care si asta cam lipseste. Dar este obligatoriu sa dispui de un aparat propriu de analiza si prognoza. Asa-numitele comisii de specialitate. Mai este indispensabil sa ai strategi, care sa te invete cum sa faci sa obligi puterea sa se aseze la masa negocierilor si cum trebuie sa procedezi pentru a obtine un castig la capatul acestora. Aceste instrumente lipsesc. Atunci cand ele n-au existat, s-au ofilit, s-au atrofiat, pentru ca aceste partide si, in primul rand PNL, au acceptat ca altcineva sa construiasca in locul lor strategia politica si strategia de comunicare. Pe vremea USL – si stiu exact ce spun – aceste obigatii au fost lasate exclusiv in grija PSD. Ulterior, de acest capitol s-a ocupat, asa cum s-a ocupat, ”sistemul”. Statul paralel, despre care presedintele Klaus Iohanis nu vrea sa auda nici in ruptul capului.
Cand asemenea instrumente, care-si dovedesc intotdeauna eficienta intr-o democratie, sunt pierdute prin atrofiere, opozitia devine incapabila sa obtina rezultate cat de cat notabile. Cu atat mai mult cu cat are in fata un adversar redutabil in cel mai mare partid politic din tara, care se afla la putere, atat in plan guvernamental cat si in plan parlamentar si care nu a acceptat niciodata ceva fara lupta. De aceea gradul foarte ridicat al frustrarii determina nu numai reactii isterice din partea opozitiei politice si civile, ci si o escaladare a violentei. Iar luna decembrie este anotimpul in care, in general, exista in Romania, din cauzele pe care le-am enumerat la inceput, o incarcatura de tip exploziv. Acum se mai adauga doua elemente. Primul este de natura psihologica. Si tine de psihologia maselor. Daca scufunzi o minge si o tii sub apa un timp, in momentul in care ii dai drumul, ea nu se ridica pur si simplu la suprafata. Ea sare. Se ridica deasupra apei pe masura fortei pe care i-ai imprimat-o atunci cand ai scufundat-o. Decesul Majestatii Sale, care a survenit in aceasta luna, a inchis partial supapa prin care s-au manifestat nemultumirile, frustrarile si revolta, justificata sau nu, a opozitiei din Parlament si din strada. Odata cu incheierea ceremoniei de inmormantare a Regelui Mihai, ceea ce a fost cat de cat tinut sub presiune, poate exploda. Pana la un punct, este un efect firesc, pe care sociologii il pot usor demonstra, iar istoriici il pot documenta.
Al doilea combustibil turnat peste un foc inca mocnit, il constituie decizia dominanta luata de catre majoritatea politica, de-a merge pana la capat in operatiunea de demontare a statului parael, de a nu-l lasa pe Dragnea sa vanda jocul, iar unul dintre instrumente este finalizarea reformei in Justitie, asa cum este ea vazuta de PSD plus ALDE. Iar termenul pe care majoritatea l-a fixat expira in acest an. Cei care apara constient sau inconstient statul paralel, sau cei care cred, motivat sau nu, ca schimbarile operate in Legile Justitiei sunt malefice si ii pun in pericol pe procurori sau si pe procurori si pe judecatori, au identificat in acest proces motive teminice de a iesi in strada si de a actiona. De buna seama violent, dupa cum ne prezinta lucrurile orice analiza rezonabila a mesajelor transmise pe retelele de socializare. Mesajele extrem de violente, care indeamna la actiuni extreme, sunt la vedere, iar autoritatile se dovedesc incapabile sa reactioneze.
Slabiciunea autoritatilor creste potentialul de violenta.
Si, fara indoiala, luna decembrie din acest an mai are ceva special. A fost finalizat mega-dosarul Mineriadei, cap de afis fiind Ion Iliescu, acuzat de genocid. Este pe cale de a fi finalizat – si nu m-as mira ca anuntul sa-l avem in cateva zile – un alt mega-dosar, cel al asasinatelor comise in decembrie 1989, cand s-au inregistrat circa 1000 de victime dupa abandonarea de catre sotii Ceausescu a puterii. Cap de afis si in acest dosar este tot Ion Iliescu. Ori Ion Iliescu, chiar daca in acest moment nu se mai identifica cu PSD, este totusi parintele si simbolul politic al acestui partid. In acest an, exista motive suplimentare ca simpla comemorare sau simpla aniversare a evenimentelor din decembrie 1989 sa devina nu numai subiect de scandal, ci si de revolta. Asupra acestei teme voi reveni.
Sorin Rosca Stanescu, jurnalist
