Urmasa marelui actor Dem Radulescu (21 septembrie 1931 – 17 septembrie 2000), Irina, a povestit despre viata sa. Fiica de actori, mama sa fiind Adriana Schiopu (sotia lui Dem Radulescu din 1996), Irina a decis sa urmeze drumul artistic ales de parintii sai, astfel ca a devenit actrita, acum la Teatrul Mic din Bucuresti „A venit destul de firesc. Desi de-a lungul timpului am vrut sa fac mai multe lucruri, avand diverse pasiuni. Dar, am simtit-o ca pe o intoarcere acasa in momentul in care am decis asta. Am spus «Da»! Fiind intr-un liceu teoretic, se vorbea ce e bine sa faci in epoca asta. Si atunci m-au batut mai multe ganduri, dar in momentul in care mi-am pus problema serios, a fost ca o intoarcere acasa”, a povestit aceasta.
Irina, fiica lui Dem Radulescu, poveste de viata fara tatal ei!
„Tata era insasi bucuria”, a spus Irina intr-un interviu despre Dem Radulescu. Irina si-a petrecut viata fara atat de indragitul actor pentru ca acesta ne-a lasat pe toti mai saraci prin plecare sa (avea 69 de ani fara 4 zile…) cand ea avea doar 13 ani, nici buletinul nu si-l luase..
Tanara actrita a Teatrului Mic a mostenit frumusetea mamei si pasiunea tatalui pentru teatru. Mi-am perceput parintii in primul rand ca fiind ai mei, mai apoi mi-am dat seama ca ei, prin prisma profesiei, sunt si ai publicului. Iar ei, ca parinti, mi-au oferit o atmosfera plina de iubire si armonie, prielnica dezvoltarii unei personalitati proprii. Asta a fost avantajul suprem si el este legat in primul rand de calitatea lor umana, pe care, desigur, au stiut s-o puna si in slujba artei”, isi aminteste cu nostalgie Irina Radulescu. Si se destainuie in continuare: „Dar sensul acesta este de la om la artist, nu invers. (…)
Tot ce este legat de tata este numai bucurie izvorata din iubire, nimic altceva!
Tata era insasi bucuria. Numai cand se uita la mama sau la mine, rasarea soarele in ochii lui si din ochi, si in jurul lui si asupra noastra! Este un sentiment atat de inaltator, incat niciun altul nu poate trai pe langa”. „Tata era negustor de peste, in piata din Valcea. Fratele meu mai mare a luat intr-o zi un biban frumos, l-a invelit intr-un ziar si l-a dus la scoala, cu gandul sa i-l dea profesorului, ca sa-l arate ca material didactic elevilor. Mai intai lui i-au spus copiii «Bibanu’». Dupa aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urma porecla s-a prins de mine. Acolo am aparut pentru prima data cu numele asta: Radulescu-Bibanu’. Dupa ce am intrat la Teatru, m-am pomenit intr-o zi ca un student din anul III, valcean de-al meu, striga dupa mine «Ma, Bibanule!». Si «Bibanu’» am ramas” – Dem Radulescu
