sâmbătă, 20 aprilie, 2024

PRAPAD facut de COVID-19: Alte 71 de persoane au murit infectate cu SARS-COV-2

Distribuie:

Publicat:

Alte 71 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Conform GCS, este vorba despre 33 de bărbaţi şi 38 de femei internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bihor, Brăila, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Ilfov şi din Bucureşti.

Trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, patru la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 20 la categoria de peste 80 de ani.

Un număr de 69 de decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru un altul nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img