joi, 28 martie, 2024

Preşedintele Băncii Centrale Europene: ‘Decizia Chinei de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa’

Distribuie:

Publicat:

Decizia Chinei de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa, deoarece ambele concurează pentru mai multă energie, a declarat vineri preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Au existat dezbateri ample săptămâna aceasta la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, despre dacă decizia Beijingului de a pune capăt politicii sale zero-Covid va aduce mai multă sau mai puţină inflaţie.

Pe de o parte, unii susţin că, deoarece lanţurile de aprovizionare sunt restabilite, redeschiderea ar putea atenua unele dintre presiunile inflaţioniste cu care s-a confruntat Europa în ultimele luni.

Pe de altă parte, alţii notează că China va consuma mai multă energie şi acest lucru se va adăuga la presiunile inflaţioniste în curs, potrivit News.ro.

Preşedintele Christine Lagarde, şefa băncii centrale a zonei euro, se află în a doua categorie.

Redeschiderea Chinei este ”ceva care va fi pozitiv pentru China în mare parte, ceva care va fi pozitiv pentru restul lumii, dar vom avea o presiune inflaţionistă asupra multora dintre noi, pur şi simplu pentru că nivelul de energie care a fost consumat de China anul trecut a fost cu siguranţă mai mic decât ceea ce vor consuma în acest an

Cantitatea de GNL [gaz natural lichefiat] pe care [ei] o vor cumpăra din restul lumii va fi mai mare decât ceea ce am văzut şi nu există atât de multă capacitate neutilizată în ceea ce priveşte petrolul şi gazele”, a spus Lagarde vineri, în timpul unui panel la Davos, condus de Geoff Cutmore de la CNBC.

”Deci vor exista constrângeri, vor exista mai multe presiuni inflaţioniste din această cerere suplimentară”, a adăugat ea.

Continuarea pe stiriesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img