vineri, 29 martie, 2024

Preşedintele Braziliei a fost supus unei intervenţii chirurgicale la laringe

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a suferit o intervenţie chirugicală la laringe, după revenirea dintr-o călătorie în Egipt şi Portugalia, a anunţat luni spitalul din Sao Paolo unde a fost operat, transmite AFP.

Lula, în vârstă de 77 de ani, a fost externat luni dimineaţă, după ce duminică a fost supus unei 'laringoplastii'.

'Bună ziua, sunt acasă după mica intervenţie de ieri. Totul este rezolvat, mă simt bine, o săptămână bună tuturor', a scris el pe Telegram la câteva ore după ieşirea din spital, potrivit Agerpres.

Buletinul medical a precizat că operaţia a permis 'îndepărtarea unei leucoplazii la coarda vocală stângă', plăci albe detectate la examenele medicale efectuate pe 12 noiembrie, cu trei zile înaintea plecării lui Lula în străinătate.

Medicii au exclus prezenţa unei noi tumori a lui Lula, care a suferit de cancer la laringe în 2011, la puţin timp după primele două mandate prezidenţiale (2003-2010).

Continuarea pe stiripesruse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img