vineri, 19 aprilie, 2024

Premiera mondiala in transplantul de inima

Distribuie:

Publicat:

Medicii australieni au reusit, cu ajutorul unei tehnici noi, sa transplanteze trei inimi care incetasera sa mai bata.

Pana in prezent, fusesera transplantate inimile persoanelor care se aflau in moarte cerebrala, dar care continuau sa bata puteau face obiectul unui transplant.

Insa medicii de la Spitalul St. Vincent din Sydney si cei de la Institutul de Cercetari Cardiace “Victor Chang” din Australia au reusit sa transplanteze inimi care incetasera sa mai bata de aproximativ 20 de minute, informeaza Top Sante.

Noua tehnica pusa la punct de medicii australieni consta in reanimarea inimilor care incetasera sa mai bata cu ajutorul unei masini.

Astfel, a fost restaurat ritmul cardiac, iar inimile au fost mentinute intr-un lichid pentru a se preveni eventuale leziuni la nivelul muschiului cardiac.

Trei persoane au beneficiat de pe urma acestei noi tehnici care ar putea fi salvatoare pentru 30% dintre persoanele care au nevoie de transplant cardiac.

Prima persoana care a beneficiat de transplantul cu acesta tehnica este un barbat care suferea de insuficienta cardiaca congenitala.

Cel de-al doilea pacient este “intr-o forma buna”, iar cel de-al treilea se afla inca la terapie intensiva.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img