vineri, 29 martie, 2024

Premierul ceh dezminte producerea de noviciok în ţara sa

Distribuie:

Publicat:

Premierul ceh, Andrej Babis, a dezminţit luni declaraţiile preşedintelui Milos Zeman potrivit cărora Republica Cehă ''a produs şi a testat'' o substanţă din categoria noviciok, agent neurotoxic folosit în martie la otrăvirea în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei lui, relatează AFP.

''Republica Cehă nu a produs, nu a dezvoltat şi nu a stocat niciodată nici o substanţă din categoria noviciok'', a scris pe contul său de Twitter premierul ceh, citând date ale serviciilor de informaţii civile şi militare.

Preşedintele Zeman, politician de stânga cunoscut pentru simpatia sa faţă de Rusia, a evocat un raport al serviciilor secrete pentru a afirma joia trecută că ţara sa ''a produs şi a testat'' o astfel de substanţă, ''dar într-o cantitate redusă'', şi că ea ''a fost distrusă apoi''.

Guvernul ceh a respins deja în martie acuzaţii ruseşti pe această temă.

Biroul lui Babis a indicat luni într-un comunicat că Praga a procedat la ''o microsinteză'' a agentului neurotoxic noviciok în 2017, în cadrul unui program militar destinat asigurării protecţiei civililor şi soldaţilor.

El a subliniat că procedura nu poate fi considerată drept producţie sau dezvoltare a acestui agent neurotoxic şi a adăugat că declaraţiile şefului statului ceh au fost determinate de ''o neînţelegere''.

''Noviciok A-230 este diferit de A-234, care a fost folosit pentru otrăvirea lui Serghei Skripal în Marea Britanie'', a insistat Biroul premierului ceh, reluând argumentaţia prezentată săptămâna trecută de către miniştrii cehi de apărare şi externe.

Declaraţiile lui Zeman au fost salutate la Moscova. În opinia purtătoarei de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, ''Republica Cehă a acţionat într-o manieră onestă şi curajoasă, recunoscând oficial şi dezvăluind aceste informaţii'', în timp ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a denunţat ''incoerenţa'' poziţiei britanice. ''Este o nouă confirmare a faptului că toată această poveste cu cei doi Skripal reprezintă o provocare absolută'', a spus Peskov.  AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img