News Flash:

Premierul irakian demisionar confirma faptul ca a primit o scrisoare din partea comandamentului american care anunta o retragere militara din Irak

8 Ianuarie 2020
496 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8746 RON (+0.0005)
USD: 4.1525 RON (+0.0261)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 157805838777918600

Premierul irakian demisionar Adel Abdel Mahdi a confirmat marţi că a primit o scrisoare "semnată", "tradusă" şi "foarte clară" din partea comandamentului american care anunţa o retragere militară din Irak, informează France Presse, potrivit Agerpres.

"Nu este o hârtie care să fi căzut de la imprimantă.... Acum ei spun că era o ciornă, dar ar fi putut trimite o altă scrisoare de clarificare", a mai comentat el în cadrul unei şedinţe de guvern, transmisă în direct de televiziunea de stat.

Luni seara, şeful Statului Major american reacţionase la divulgarea acestei scrisori confirmând că ea era autentică, dar asigurând că ar fi fost vorba doar de un simplu "proiect de scrisoare nesemnat", transmis dintr-o "eroare".

"Era o scrisoare oficială cu punerea în pagină tradiţională", a insistat Abdel Mahdi.

El a adăugat că o primă versiune tradusă în arabă le fusese remisă, conţinând erori, şi că o a doua versiune corectată fusese apoi trimisă.

Scrisoarea se referea la un vot survenit duminică în parlamentul irakian care cerea guvernului plecarea trupelor străine din Irak şi menţiona "Respectăm decizia voastră suverană care ordonă plecarea noastră".

Parlamentul reacţionase astfel la moartea generalului iranian Qassem Soleimani, arthitect al strategiei Iranului în Orientul Mijlociu, ucis vineri într-un atac american la Bagdad.

Potrivit ministrului american al apărării, Mark Esper, SUA îşi repoziţionează trupele în Irak, dar nu părăsesc ţara. "Nicio decizie nu a fost luată de a părăsi Irakul. Punct", a declarat presei şeful Pentagonului.

Scrisoarea în cauză, ale copii în engleză şi în arabă au fost consultate de AFP, evocă o "repoziţionare a forţelor pentru a se asigura că retragerea din Irak se va face într-un mod securizat şi eficient", afirmând că zborurile nocturne ale elicopterelor urmau să se intensifice în acest scop.

Zborurile elicopterelor la joasă altitudine deasupra centrului capitalei irakiene, unde se află Zona verde şi ambasada americană avea loc pentru a patra oară consecutiv marţi seara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2668 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012981 (s)