vineri, 29 martie, 2024

Preoți din Mitropolia Basarabiei au sfințit cimitirul de onoare al eroilor din satul Sofia, dincolo de Prut

Distribuie:

Publicat:

Un sobor de preoți din Mitropolia Basarabiei a oficiat luni slujba de sfințire a Cimitirului de Onoare al Eroilor din satul Sofia, raionul Hîncești, Republica Moldova.

Cimitirul a fost reinaugurat de Ziua Armatei Române în urma restaurării cu fonduri de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor de la București. La eveniment au fost prezenți Ambasadorul României în Republica Moldova precum și Ministrul Apărării al Republicii Moldova și alte oficialități, conform basilica.ro.

Printre invitați s-a aflat și un veteran de război în vârstă de 102 ani care a luptat în Armata Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Domnul Constantin Cojocaru.

„Când am intrat în Armata Română la 1 aprilie, la cotul Donului se vărsa sânge românesc”, a rememorat în cadrul evenimentului de luni veteranul Constantin Cojocaru.

În cadrul ceremoniei de inaugurare a cimitirului s-a oficiat o slujbă de pomenire în memoria eroilor români căzuți pe toate câmpurile de luptă și din toate timpurile.

A participat la lupte grele și spune că după război a fost deportat de sovietici pentru că a luptat în Armata Română.

„În 1942 contigentul din care făceam parte a fost încorporat în Armata Română și am fost repartizat la Slatina, în regimentul 26 artilerie. Acolo am învățat să fiu radiotelegrafist(…) Când am intrat în Armata Română la 1 aprilie, la Cotul Donului, erau lupte grele…”, a evocat veteranul potrivit InfoPrut.

Fiica veteranului de război Ludmila Lozan mărturisește că până nu demult tatăl său evita să povestească prea multe despre faptul că a luptat în Armata Română, de teamă că familia sa ar putea fi în pericol.

„Abia acum povestește. Cât am fost mici, cât am fost la școală nu trebuia să știm nimic, ca să nu pățim ceva. Noi nu pricepeam prea multe, poate mama ne mai povestea uneori. Nu doar în familia noastră nu se povestea, în cele mai multe familii nu se vorbea”, a spus aceasta.

Cimitirul de onoare din satul Sofia, raionul Hâncești adăpostește osemintele a 64 de eroi români: 41 cunoscuți și 23 necunoscuți. Ostașii erau parte a regimentului 2 Dorobanți „Vâlcea”. Militarii români au fost înhumați în acest cimitir, în timpul celui de-al doilea război mondial, în două morminte individuale și patru gropi comune.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img