vineri, 29 martie, 2024

Presa straina scrie in termeni laudativi despre Simona Halep dupa meciul din sferturile de finala de la Doha

Distribuie:

Publicat:

Presa de specialitate din străinătate scrie în termeni foarte frumoși despre Simona Halep. Ea a câștigat meciul cu Julia Goerges, din sferturile de finală de la Doha, scor 7-6, 7-6.

„După ce a părut că 'a murit' de două ori, salvând două mingi de set, Simona Halep a ajuns în semifinalele de la Doha după ce a învins-o pe Julia Goerges (7-6, 7-6), într-un meci foarte disputat. Constănţeanca a avut un procentaj de 77% pe primul serviciu şi a jucat mult mai solid punctele cele mai importante", a scris puntodebreak.com, relatează Digisport.ro.

„Numărul 3 mondial a condus cu 5-2 în primul set, înainte să-şi piardă serviciul de două ori. Românca şi-a zdrobit adversara în tie-break (7-1), dar totul s-a inversat în setul secund. Goerges a condus cu 2-1 în setul secund, dar Halep a revenit şi a făcut 5-5. În tie-break, Halep a reuşit să-şi fructifice mingea de meci, iar în semifinale o va înfrunta pe Elina Svitolina, numărul 7 mondial”, a anunţat L’Equipe.

Şi site-ul WTA a remarcat forma excelentă a româncei. „Simona Halep a fost împinsă până spre marginea prăpastiei în ambele seturi şi a luptat din greu pentru a câştiga împotriva Juliei Goerges la Qatar Total Open. Românca a jucat primul turneu cu noul antrenor, Thierry Van Cleemput, şi a dorit să continue momentul bun început odată cu Fed Cup, unde a condus echipa României spre o victorie istorică împotriva naţionalei Cehiei. Halep s-a distanţat la 4-0 în primul set, dar Goerges a revenit şi a forţat în tie-break. Românca a jucat tie-break şi în setul secund, dar a găsit o cale de a câştiga cu 7-6, 7-6”, a notat WTA.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img