joi, 28 martie, 2024

Presedintele brazilian Jair Bolsonaro: ‘Democratia si libertatea nu exista decat daca vor fortele armate’

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a afirmat că "democraţia şi libertatea nu există decât dacă forţele armate le veghează", formulare nuanţată rapid de vicepreşedintele său, un general în rezervă, potrivit AFP, potrivit agerpres.ro.

 

Aceste declaraţii ambigue cu privire la subiecte controversate din partea unui şef de stat care face constant elogiul dictaturii militare (1964-1985) au fost pronunţate în cursul unei ceremonii oficiale a puşcaşilor marini la Rio de Janeiro.

Jair Bolsonaro, 63 de ani, el însuşi fost căpitan în armată, a declarat că intenţionează să guverneze împreună "cu cei care iubesc patria, care respectă familia şi care vor să se apropie de ţările cu o ideologie asemănătoare cu a noastră, care iubesc democraţia şi libertatea".

"Democraţia şi libertatea nu există decât dacă vor forţele armate", a continuat el.

În faţa îngrijorării suscitate de această afirmaţie care pare să indice faptul că armata ar fi deasupra valorilor democratice, vicepreşedintele Hamilton Mourao a ţinut să explice după câteva ore la Brasilia că afirmaţiile lui Bolsonaro fuseseră "interpretate greşit".

"Preşedintele a spus că atunci când armata nu se angajează în favoarea democraţiei şi a libertăţii, aceste valori mor. Este ceea ce se petrece în Venezuela. Asta este ceea ce a vrut să spună", a explicat Mourao.

Vicepreşedintele brazilian este considerat una dintre personalităţile cele mai moderate în guvernul de extremă dreaptă instituit în ianuarie, care numără opt militari dintre cei 22 de miniştri, şi este pus adeseori în situaţia să tempereze unele discursuri radicale ale lui Jair Bolsonaro sau ale miniştrilor săi.

Guvernul lui Bolsonaro se străduieşte să stabilească legături mai strânse cu ţări pe care le consideră că ar avea o "ideologie asemănătoare", precum SUA, Italia şi Israel, întrerupând tradiţia multilateralismului diplomaţiei brazilieiene.

Brazilia este de asemenea una dintre primele ţări care l-au recunoscut public pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, condamnând cu vehemenţă "dictatura" lui Nicolas Maduro.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img